Internetics si "Premiile Nobel pentru poezie in vers alb si tratamente alternative" Catalin Tenita, TreeWorks
Marti, 04 Noiembrie 2008

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

Catalin Tenita (foto), Managing Partner TreeWorks, despre Internetics

 

„Cred ca punctul important pe care Interneticsul il marcheaza in fiecare an este ca el exista. E un loc de intalnire in care se trage linia cu privire la ce s-a mai facut in ultima vreme, in care te poti intalni cu oamenii din industrie si care functioneaza ca un barometru mai mult sau mai putin perfect pentru cei care vor servicii de la industria noastra.

 

Din punct de vedere al pozitionarii, accentul pe eficienta este mai mult decat laudabil, mai ales in vremurile de criza. Pe de alta parte este posibil ca aceasta miscare sa fie un pic prematura. In esenta, e greu sa masori eficienta de tipul ROI, daramite eficienta pe termen mai lung - brand equity, good will etc. Aceasta si pentru ca la momentul de fata Internetul nu este un consumator mare de bugete ale advertiserilor si presiunea pe eficienta nu este atat de ridicata.

 

Din punctul meu de vedere, cred ca o problema care ar putea fi discutata este variatia prea mare de la un an la altul a categoriilor de la Internetics. Nu cred ca au fost doi ani la rand care au avut mai mult de 50% categorii comune. Ori genul asta de fluctuatie este foarte daunator. Ce ar fi daca Premiile Nobel s-ar da anul asta pentru medicina, literatura, chimie, fizica si economie, iar anul viitor pentru poezie in vers alb, teorie informationala si tratamente alternative? Sau Oscarurile, la fel.

 

Cred ca trebuie sa se adauge categorii pe masura ce apar noi tehnici/instrumente/idei in internet, insa ar fi de preferat sa existe o anumita coerenta de la o editie la alta. De asemeni cred ca Internetics-ul sau orice festival de gen ar trebui sa isi separe mai bine zonele de interes. Adica se doreste a fi festival care premiaza marketingul online (micrositeuri, campanii, newslettere), sau businessurile pur online, sau extensiile de businessuri in online. Iar daca se doreste sa premieze totul ar trebui sa dea mai multa atentie si zonei de business propriuzis.

 

De exemplu eu as fi facut o sectiune de joburi si una de siteuri de dating, pentru ca zona asta este foarte dezvoltata in .ro . Si as fi incercat sa am toti greii. Nu as fi facut un sistem pe inscrieri cu taxa, ci unul mixt: invitatii pentru grei, inscrieri cu validare ulterioara pentru cei care vin din urma. In felul acesta ar fi fost poate mai reprezentativ. E greu de spus insa. Adica pana la urma internetul asta ajunge sa existe in toate domeniile vietii si atunci un festival de tipul asta devine neincapator pentru toate formele de expresie pe internet (de la aplicatii web B2B la campanii de promovare).

 

Si pana la urma e si vina noastra, a celor din industrie. Adica intr-un an nu se produc suficient de multe chestii tari (mai ales la nivelul de proiecte complexe) incat sa poata fi "adapate" toate categoriile care ar normal sa existe.

 

Deci pana la urma as putea spune ca Interneticsul se afla la acelasi nivel ca si industria. Si ca in mod cert va creste o data cu dezvoltarea online-ului in .ro . Sigur nu mai suntem la inceputul inceputului, insa mai avem cu totii multe de invatat pana sa putem spune ca suntem complet integrati in sistemul mediei (precum televiziunea, presa scrisa, radioul)."

Tu ce spui despre Internetics 2008?


PUBLICITATE: