Pe o piata media de aproape 0,5 Mld. EUR in Romania, outdoor-ul ramane in continuare nemasurat
Joi, 19 Iulie 2007

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

Alexandra Olteanu (foto), Buying Director la Initiative Romania a declarat pentru AdPlayers ca fata de 2006, cand estimeaza ca piata a avut 450 Mil. USD, in acest an vorbim de o estimare de peste 450 Mil., insa de aceasta data in euro. Anul 2007 este asteptat sa aduca in media intre 450 si 485 Mil. EUR, spune oficialul agentiei de media Initiative.

Conform oficialilor companiei, cifra ar reprezenta o crestere de peste 30% a investitiilor in media fata de anul precedent, o cifra demna de luat in seama in conditiile unei cresteri initial prognozate de specialistii media la doar 20-25%.

Cea mai recenta editie a ghidului Media Fact Book, editat de 10 ani in exclusivitate de catre Initiative, scoate practic in evidenta o crestere de zece ori a publicitatii in media fata de anul 1996, de la un total de 45 Mil. USD cheltuiti in media acum 10 ani, la 450 Mil. USD, inregistrati anul trecut.

TV-ul a crescut cu cca 45%

„Televiziunea a reprezentat anul trecut aproximativ 62% din total piata media, iar in prima parte a acestui an cca 65-67%”, spune Alexandra Olteanu. “Televiziunea are probabil cea mai buna evolutie media, in afara de Online, cu o crestere de aproximativ 45%. Desi cresterea estimata nu este neaparat surprinzatoare, acest lucru este demn de remarcat pe fondul scaderii generale de audienta cu peste 10%, la statiile mari ceva mai accentuata”.

Olteanu subliniaza ca “Bugetele de publicitate in Print (presa scrisa n.r.) au avut anul trecut o pondere de 20% iar in acest an de aproximativ 16%. Presa scrisa a pierdut tigarile si inca putin din batalia cu TV-ul. Insa este posibil sa recupereze din decalaj pana la sfarsitul anului”.

“Radioul merge foarte bine cu o crestere de aproximativ 25% fata de anul trecut, in estimarea de pana acum. Principalele posturi de radio au fost sold out (100% inventar vandut), si au fost asa de prin luna februarie”, subliniaza oficialul Initiative Romania.

Viitorul internetului nu este deloc trecut cu vederea in estimarile Initiative. “Internetul creste de la 5,5 Mil. EUR la 8 - 8,5 Mil EUR”, continua sefa departamentului de buying, „chiar daca am auzit si optimisti ai industriei de profil cu 12 Mil. EUR”. “Acest canal creste in medie cu 50% in fiecare an si va ajunge probabil la o cota importanta dintr-o piata media totala a carei crestere viitoare va ramane in jurul unei rate de 20-25% anual”, precizeaza Olteanu.

CPT: de la 2 EUR (TV) la peste 30 EUR (reviste)

Ratiunea care se pare ca alimenteaza succesul cresterii bugetelor investite in televiziune ar fi, in opinia executivului Initiative, pretul cel mai scazut al audientei, de aproximativ 2 EUR pentru o mie de oameni atinsi de mesajul unei reclame (Cost pe Mie – CPM, Cost per Thousand – CPT n.r.). Celelalte medii ii urmeaza cu CPT de 3 EUR - radioul, Internetul cu 6 EUR.

Presa scrisa variaza, spune Alexandra Olteanu, de la ziare cu 8-9 EUR CPT, la reviste - cu pana la 20-30 EUR CPT. Buying Directorul Initiative este de parere ca o revista de nisa are toate sansele sa fie cel mai scump mediu de a accesa audienta pentru cei care vor sa-si faca publicitate produselor, dar si cel cu adresabilitatea cea mai buna ;i implicit cel mai redus „waste”.

Oaia neagra a publicitatii

Insa oaia neagra a publicitatii romanesti ramane si in acest an publicitatea exterioara (outdoor), canal media care nu a reusit sa implementeze un sistem viabil de masurare nici dupa 17 ani de publicitate postdecembrista.

Dar cum se vinde totusi acest canal media care inghite zeci de milioane de EUR? “Mergem la client cu fotografii, cu harti ale zonei si imprejurimilor si cu un scoring propriu al locatiei”, sustine cu regret, pentru AdPlayers, Alexandra Olteanu. Olteanu spune ca, din pacate, orasul arata jalnic din cauza lipsei de reglementari in outdoor:

“Nimeni nu va veni sa investeasca in mobilier stradal cand in spatele acestuia sta un mesh imens cat o cladire sau cat un bloc”, este de parere directoare de media de la Initiative. „Administratiile locale nu au inca masuri ferme de reglementare pentru acest canal. Probabil banii colectati din alte taxe sunt mai multi, ori colectarea acestora se face ceva mai usor”.

In privinta prognozelor de reglementare a publicitatii exterioare, Alexandra Olteanu nu a indraznit sa estimeze un  termen in care vor fi eliminate majoritatea mesh-urilor, expunere media care se regaseste mult mai rar in planurile media de pe pietele evoluate in acest domeniu.

„Putem sa mai asteptam si 2 ani, dar la fel de bine si 5 ani daca jucatorii in publicitatea exterioara se vor abtine de la investitii din cauza nereglementarii acestor mesh-uri”, conchide executivul Initiative Romania.


PUBLICITATE: