
1 din 2 (49%) dintre angajați folosesc instrumentele AI pentru traduceri și 1 din 3 pentru generarea de idei noi, in timp ce 34% dintre liderii de business au o atitudine prudentă față de utilizarea AI;
AdPlayers.ro, News
Conform studiului „AI in Business, Comunicare și Research" realizat de Rogalski Damaschin impreună cu Reveal Marketing Research in perioada august-septembrie 2025, majoritatea companiilor din Romania se află incă intr-o etapă incipientă de utilizare a inteligenței artificiale.
Rezultatele cercetării arată că 41% dintre companii nu au integrat deloc soluțiile AI in activitatea lor, 37% le utilizează in cateva procese, iar 14% le folosesc doar pentru proiecte punctuale. Atitudinea leadership-ului față de folosirea acestor instrumente este, in general, una de precauție (34%) sau de rezistență (14%). 13% dintre liderii romani sunt entuziasmați de posibilitatea integrării AI in business.
„Revoluția AI va fi o realitate in următorii 5-10 ani și va schimba lumea, așa cum s-a intamplat și in cazul altor mari revoluții tehnologice. Datele pe care le-am obținut arată insă, că noi, ca organizații și profesioniști, nu suntem incă pregătiți pentru această schimbare. Adopția AI va necesita dezvoltarea de competențe noi și echipe specializate, ceea ce, in acest moment, poate fi o oportunitate pentru branduri de a invăța, de a experimenta și de a seta standardele pentru integrarea și utilizarea responsabilă și creativă a AI in Romania", afirma Marius Luican, CEO, Reveal Marketing Research.

Soluțiile AI, utilizate in special pentru eficientizarea sarcinilor punctuale
In prezent, utilizarea AI este limitată la sarcini punctuale pentru creșterea productivității, automatizări interne sau suport pentru clienți. Percepția dominantă rămane că AI este, in primul rand, un instrument de eficiență, soluțiile bazate pe inteligență artificială fiind folosite mai ales pentru traduceri (49%), explorarea de idei noi (31%), analiza de date (22%), personalizarea conținutului (22%) sau generarea de texte (21%). Totodată, 1 din 10 angajați utilizează AI ca asistent pentru scrierea de cod sau soluții software.
Guvernanța AI, incă neclară in jumătate dintre companii
Companiile mari, in special cele din industrii cu maturitate digitală ridicată, au inceput să aloce bugete și să dezvolte strategii formale de AI. IMM-urile se limitează la experimente ad-hoc, cu resurse reduse și fără planuri clare de extindere. In industriile tradiționale și reglementate (energie, construcții, pharma), abordarea rămane prudentă, iar principiile de guvernanță AI sunt incă in curs de definire.
Cercetarea arată că 24% dintre respondenți au declarat că in companiile lor nu există un responsabil pentru guvernanța AI, iar 26% nu știu dacă această funcție a fost desemnată.
Rolul comunicării. Oportunitate pentru branduri.
"Rezultatele studiului confirmă că Romania se află intr-o etapă de inceput, in care companiile experimentează și testează AI. In această fază, comunicarea are un rol esențial, pentru că dincolo de tehnologie, adevărata provocare este pregătirea umană. AI nu poate inlocui cunoștințele tacite acumulate in timp, intuițiile sau capacitatea oamenilor de a construi relații de incredere. De aceea, brandurile care vor ști să imbine inteligența artificială cu inteligența umană vor fi cele care vor caștiga pe termen lung, prin transparență, relevanță și printr-o comunicare autentică in ecosistemele digitale in care trăim deja." spune Alina Damaschin, Managing Partner, Rogalski Damaschin.
In acest context, Rogalski Damaschin pregătește lansarea unor produse dedicate PR-ului și creativității in noua eră AI. Inițiativa iși propune să conecteze creativitatea cu datele și să transforme modul in care brandurile comunică, inovează și iși măsoară rezultatele. Detaliile despre hub și produsele sale vor fi anunțate in perioada următoare.
Cercetarea si autorii
Cercetarea a fost derulată de Reveal Marketing Research și a inclus 25 de interviuri in profunzime cu lideri de business din industrii-cheie și 1007 chestionare online cu angajați și antreprenori.
Cu peste 18 ani de activitate, Rogalski Damaschin este una dintre cele mai respectate, mai mari și mai performante agenții de comunicare independente din Romania, cu un portofoliu de clienți care activează in industriile de energie, tehnologie, banking, pharma și produse de larg consum.
Agenția este membră a PROI Worldwide și a fost clasată in anul 2020 pe locul 3 in topul celor mai creative agenții din EMEA, iar in 2025 a fost inclusă de PRovoke Media in Top 50 cele mai bune agenții din Europa Continentală.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată in marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză in peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 17 ani companii din Romania și alte țări din Europa.
Mai mult in Cercetare, Research, AI, Inteligenta Artificiala, Digital




