Ursus apasa play pe Liberty Parade
Marti, 26 Iulie 2005

( AdPlayers.ro ) Ursus trimite pe plaja si anul acesta Liberty Parade. Muzica Ursus, conceptul sub care se desfasoara cele mai importante evenimente de muzica organizate de Ursus, va fi ascultata si la  editia 2005  a „celui mai mare eveniment de muzica house” potrivit companiei, eveniment ce se va desfasura sub „umbrela” Regelui Berii in Romania.

Ursus apasa play pe Liberty Parade

„Liberty Parade aduna an de an zeci de mii de oameni pentru a se bucura de cea mai buna muzica house pe malul marii” spun organizatorii. „La cea de a sasea editie spectatorii se vor bucura de imensa plaja libera Liberty Parade Arena dintre Venus si Saturn, inconjurata pe o parte de mare si pe cealalta de lacuri” .

Caravana Liberty Parade va pleca anul acesta pe 6 august la ora 18.00 din Olimp si va ajunge in jurul orei 21.00 pe plaja Liberty Parade Arena dintre Venus si Saturn, adunand de pe traseu toti amatorii de distractii maraton. Spectacolul de scena va incepe la ora 20.00 si va continua fara oprire pana la rasaritul soarelui.

„Vrem sa dezvoltam conceptul lansat anul trecut, iar Muzica Ursus sa devina treptat un punct de reper pentru cei care iubesc deopotriva muzica si berea romaneasca de calitate”, a declarat Alexandra Rusu, Senior Brand Manager Ursus. „Muzica Ursus se adreseaza tuturor celor care stiu sa se distreze, care ies frecvent cu prietenii la bere si care apreciaza muzica buna.

Reprezentantii Ursus mai spun ca cea mai buna bere romaneasca sustine muzica de calitate, indiferent de genul muzical de care apartine.

Se apreciaza ca numarul participantilor indemnati sa se “Conecteze la ritmul Muzicii Ursus” la editia Liberty Parade 2005 va fi de peste 40.000 de oameni.

Scena Liberty Parade Arena va gazdui cele mai importante nume din muzica electronica romaneasca: DJ Raresh, Suie Paparude, Raoul Russu, Optick, Allen, Horace Dan D., Rosario Internullo, Pagal, Dew Blue, Dan Ene si Jay Bliss. Invitatii speciali din acest an sunt Filterheadz, doi DJ belgieni aflati la prima vizita in Romania.

Conceptul Muzica URSUS a fost lansat oficial anul trecut si, potrivit companiei, s-a bucurat de un succes deosebit la ultima editie Stufstock 2004, la Liberty Parade 2004 si Festivalul Muzica Ursus de la Cluj 2005. Sub numele Muzica Ursus, „Regele Berii in Romania” organizeaza o serie de concerte si evenimente la care sunt invitate cele mai de succes trupe romanesti ale momentului. ( Iulian Toma )


PUBLICITATE: