Rezultatele cautarii dupa : "companii"
Ordonare dupa: data / relevanta
Vineri, 23 Mai 2025
„Cel mai mult prețuim efortul membrilor echipei și increderea acordată de Clienți. Pe acestea s-au bazat creșterea The Group și rezultatele noastre excepționale. Mulțumim Clienților care ne-au incredințat destinul brandurilor lor, precum și partenerilor care ne-au fost alături in două decenii de...
Vineri, 23 Mai 2025
„Noi, Mega Image, suntem printre primele companii care au susținut de la inceput inițiativa Dăruiește Viată și am fost cu adevărat impresionați de amploarea proiectului și de contribuția adusă sistemului medical care tratează copiii bolnavi de cancer din Romania” spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
Luni, 17 Martie 2025
In lunile urmatoare, cele doua companii vor continua sa functioneze independent atat din punct de vedere al relatiei cu furnizorii, cat si din punct de vedere al relatiei cu clientii, dar ofertele complexe ale celor doua retele se vor armoniza, gradual
Luni, 17 Martie 2025
Potrivit cercetarii, diferentele de perceptie sunt la fel de evidente si in alte aspecte-cheie ale leadershipului. in timp ce 74% dintre manageri considera ca isi comunica foarte clar viziunea de business si obiectivele pentru echipa lor, 38% dintre angajati afirma ca nu primesc suficiente informatii pentru a-si...
Marti, 25 Februarie 2025
Potrivit datelor companiei, in aceasta perioada aglomerata, peste 2.200 de curieri Cargus au parcurs aproximativ 7 milioane de kilometri, mentinand un timp mediu de livrare de maximum 24 de ore pentru peste 90% dintre coletele livrate.
Joi, 20 Februarie 2025
Noua tehnologie introduce etichete reciclabile din hartie, usor de separat de paharul din r-PET, facilitand colectarea selectiva post-consum
Marti, 18 Februarie 2025
Realizat de platforma de recrutare Bestjobs, clasamentulul este bazat exclusiv pe evaluarile actualilor si fostilor angajati ai companiilor nominalizate in perioada ianuarie - decembrie 2024.
Luni, 10 Februarie 2025
Conform informatiilor publicate de presa internationala, un spot de 30 de secunde la Super Bowl costa 7 milioane de dolari, la care se adauga si costurile de productie, uneori dedicate evenimentului
Joi, 19 Decembrie 2024
In calitate de CEO al Grupului, Henning Tewes va coordona portofoliul variat al Antenna, care include televiziune gratuita si cu plata, streaming, stiri, cinematografe, evenimente live, educatie, continut, productie, publishing, media digitala, e-commerce, radio si muzica.
Marti, 10 Septembrie 2024
Romanii s-au relaxat. 55% nu mai vad infectarea cu Covid-19 ca pe o amenintare. Reveal Marketing Research
Luni, 02 Septembrie 2024
Timp de 40 de zile, intre 2 septembrie si 13 octombrie 2024, clientii sunt invitati sa experimenteze momente memorabile atat in magazine, cat si online.
...
Vineri, 09 August 2024
Prin acest parteneriat, Brainactive.ai si Cint le ofera organizatiilor care vor sa fie inaintea tendintelor cea mai recenta tehnologie in materie de cercetare, date precise, inteligenta umana si solutii bazate pe AI
Miercuri, 07 August 2024
Tehnologia AI va avea un „impact de transformare” asupra valorii oferite de companie clientilor, spune Matt Cloke, CTO (Chief Technology Officer) al Endava
Marti, 09 Iulie 2024
Suport pentru serviciile de comunicare strategica si creatie ale birourilor Grayling pentru 10 tari din regiunea CEE, inclusiv Romania, hub-ul Ignite CEE, cu sediul in Varsovia, este specializat in analiza audientei, dezvoltarea strategiilor de comunicare, campanii creative, concepte experientiale, campanii de...
Vineri, 28 Iunie 2024
Colaborarea dintre cele doua companii este rezultatul unui pitch castigat de Limitless Agency si are ca obiectiv principal optimizarea prezentei online a retailerului.
Miercuri, 05 Iunie 2024
Nextbase iQ a fost numit, la CES 2024, cel mai bun si inovativ sistem de securitate pentru vehicule, fiind inclus si in lista TIME Best Inventions. Aceasta reprezinta prima si singura platforma aftermarket din lume pentru vehicule conectate.
Marti, 04 Iunie 2024
„Ne bucuram ca am reusit sa dezvoltam si sa implementam o strategie de comunicare personalizata, focalizata in special pe atragerea investitorilor de retail. Succesul listarii Premier Energy confirma interesul crescut...
Joi, 23 Mai 2024
Andrei Bica, Director Financiar, Profi "Rezultatul este influentat totodata de modul nostru de finantare si de cresterea accelerata a ROBOR din ultimii doi ani, care este de 2-3 ori mai mare fata de anul 2021, ceea ce genereaza cheltuieli semnificative cu dobanda. In orice caz, subliniez inca o data faptul...
Joi, 09 Mai 2024
Noul oficial de marketing si comunicare al bancii vine cu 15 ani de experienta in domeniu, pe pozitii locale, regionale si globale, in cadrul unor companii precum Reckitt Benckiser UK si Procter&Gamble
Miercuri, 10 Aprilie 2024
„Nominalizarea five elements digital pe lista scurta pentru European Search Awards 2024 reprezinta o validare a eforturilor noastre, dar si o confirmare ca ne aflam pe directia potrivita”, a spus Steffen Heringhaus, fondator Five Elements Digital.
ALTE CAUTARI
PUBLICITATE: