70 de muzicieni ai Metropolitan Orchestra, condusă de maestrul Daniel Jinga, il vor acompania pe Smiley in Armonie: 50 de instrumentiști și 20 de persoane in cor alături de Feli, Irina Baianț, Theo Rose, Horia Brenciu, Alex Velea, ConnectR, Dorian Micu, alături de a sa #ceamaitaretrupădinsudestulEuropei, vor fi printre artiștii alături de care Smiley va face momente speciale in spectacolul pop-simfonic Armonie
AdPlayers. Info
Concertul lui Smiley, “Armonie” sustinut in data de 30 octombrie la Sala Palatului este SOLD OUT, iar ultimele cateva bilete disponibile se mai găsesc doar pentru 31 octombrie, anunța organizatorii.
Smiley a intrat in febra ultimei sute de metri cu pregătirile pentru Armonie, cele mai importante concerte ale sale din an, pe 30 și 31 octombrie, la Sala Palatului, unice, potrivit organizatorilor, prin fuziunea pop-simfonică, la care lucrează de mai bine de 6 luni alături de colegii de la HaHaHa Production, de Metropolitan Orchestra cu ai săi 70 de muzicieni coordonați de maestrul Daniel Jinga, de trupa sa, dar și de o echipă tehnică de sunet, scenotehnică, producție video și lumini conectată la fenomenul show-urilor imersive reper la nivel mondial.
„Eu zilele acestea dinaintea concertelor Armonie plutesc parcă in alte sfere, merg pe stradă mai mult cu ochii inchiși și zambesc non-stop, inexplicabil pentru cei din jur, pentru că mie imi cantă in cap și in suflet playlistul reorchestrat și rescris special pentru concertele care urmează. Voi fi pe scenă alături de o orchestra formată din 70 de muzicieni, da, 70! Vom avea 50 de instrumentiști și un cor superb format din 20 de persoane, vom avea #ceamaitaretrupădinsudestulEuropei in cea mai bună formă, artiști invitați și publicul tot, care prin sunet și tehnologie va fi cu noi pe scenă, se va simți in mijlocul orchestrei, ca și cand l-am imbrățișa cu brațe de muzică și de armonie. Abia aștept să plutim impreună in Armonie!”, mărturisește Smiley, inaintea celor mai importante evenimente din an pentru el ca artist.
Armonie va primi in grandioasa versiune pop-simfonică și invitați speciali care au răspuns provocării muzicale imprevizibile a lui Smiley. Feli, Irina Baianț, Theo Rose, Horia Brenciu, Alex Velea, Connect-R, Dorian Micu sunt parte dintre artiștii care vor face show inălțător alături de Smiley și de Metropolitan Orchestra pentru a crea momente unice pentru public, dar și pentru cariera lor.
Mai mult in Entertainment, Timp Liber, Parteneriate