20 de ani Street Delivery pentru un București prietenos. Zeci de proiecte, dezbateri, dans în stradă și între idei pe strada Verona.
Vineri, 26 Septembrie 2025

 

De vineri, 26 septembrie pana duminica, 29, Street Delivery 2025 marchează 20 de ani de existență ca eveniment-manifest și aduce in prim-plan intrebările esențiale despre oraș: imagine, comunicare, mobilitate, femei, singurătate, comunitate, adevăr și informație.

AdPlayers. info

De vineri 26 septembrie, pană duminică, 29, strada Arthur Verona devine iar loc de intalnire și dialog. Street Delivery 2025 marchează 20 de ani de existență ca eveniment-manifest și aduce in prim-plan intrebările esențiale despre oraș: imagine, comunicare, mobilitate, femei, singurătate, comunitate, adevăr și informație.

Street Delivery este locul unde ideile se intalnesc cu oamenii, iar orașul se redeschide pentru comunitate. Anul acesta, Street Delivery celebrează și se intreabă ce inseamnă pentru oraș 20 de ani de pietonizare, alături de cei care au construit, au participat, s-au perindat la Street Delivery, dar și alături de prieteni noi. 

Evenimentul inlocuiește zidurile, fizice și virtuale, cu billboard-uri – borne filosofice, artistice și jucăușe ale străzii, provocatoare de discuții. Fiecare billboard poartă o intrebare – tu ce vei răspunde? Intre ele, pieze dintr-un puzzle de interacțiune: teatru imersiv, ateliere, yoga, muzică, piață volantă, dans, performance, poezie, mindfulness, artă, cauze bune și vise noi.

Proiectele premiate

In fiecare an, Street Delivery oferă premii unor inițiative care reușesc să aducă impreună comunitatea și să deschidă conversații importante pentru societate. Premianții ediției 20 sunt proiecte care propun perspective noi asupra felului in care putem ințelege orașul, relațiile dintre oameni și spațiul public, oferind soluții artistice, civice și culturale.

    • Alexa Lincu – Parcuri, nu parcări! O pictură murală care vorbește despre nevoia oamenilor de a fi mai aproape de natură.

    • Bucharest Pressure: Urban Frequencies. Platformă sonoră și vizuală care aduce in spațiul public energia underground-ului bucureștean, cu rădăcini in cultura sonică și comunitară dezvoltată in jurul clubului Expirat. Proiectul propune un set-up DJ modular deschis publicului, care devine spațiu de intervenție live pentru artiști locali din scena electronică, dub, breakbeat și experimental. Pe durata Street Delivery, Bucharest Pressure funcționează ca punct de intalnire intre beat-uri urbane, identitate sonoră locală și explorare artistică. Fiecare set este o formă de revendicare a străzii prin sunet, o presiune colectivă care pulsează prin asfalt, cabluri și difuzoare.

    • Societatea de Lectură Intermitentă „Macondo” (S.L.I.M.). Un club de lectură neconvențional care renunță la regulile clasice – nu impune o carte obligatorie de la o intalnire la alta, nu stabilește termene limită și nu cere participanților să ia cuvantul. Pentru Street Delivery, S.L.I.M. iși propune să incurajeze lectura la nivel social și să o desprindă de elitism sau de ideea că există un „moment potrivit” pentru ea.

    • HerTime Romania – Her Manifest. Lipim idei, nu clișee. Proiect care promovează egalitatea de gen, leadership-ul feminin, implicarea comunitară și dezvoltarea personală prin activități interactive și resurse creative. Abordează lipsa de informare accesibilă despre contribuțiile femeilor in istorie, stereotipurile de gen incă prezente și nevoia de a stimula increderea și exprimarea liberă incă din copilărie.

    • Media DoR – Prea sărac. Proiect de jurnalism audio in lucru care vorbește despre cum e să trăiești cu prea puțin – bani, sprijin, reprezentare – și despre costurile invizibile ale sărăciei.

Proiectele invitate

Proiectele invitate aduc laolaltă inițiative internaționale și locale, instituții și voci comunitare, care pun in balanță bune practici, cercetări și experiențe culturale diverse. Prin această varietate, ele completează programul ediției și deschid intrebări despre ce a insemnat Street Delivery in acești 20 de ani și cum putem imagina orașul de acum inainte:

    • Orașe posibile – Lansarea ghidurilor M100. Eveniment organizat de Ordinul Arhitecților din Romania și echipa M100, vineri 26 septembrie, ora 15:00, la Casa Mincu, dedicat neutralității climatice și viitorului orașelor.

    • Liveable Cities – Ambasada Danemarcei. Expoziție despre bune practici de urbanism danez, deschisă la Casa Mincu, sambătă și duminică.

    • Orașul și mobilitatea. Friendly City Index. Panel coordonat de arh. Matei Bogoescu, sambătă dimineață, despre cum putem transforma mobilitatea urbană intr-o soluție, nu o problemă. Lansarea unui studiu vital despre orașe sufocate de trafic, pe baza datelor furnizate de Bolt.

    • Panelul „Infrastructura ingrijirii”, despre comportamentul de ingrijire și infrastructura care il susține in București, moderat de Cătălina Francu, editor Zeppelin.

    • Rezidența 9 – Ghidul comunității. Lansare organizată de Grupul de Inițiativă Civică Grădina Icoanei.

    • Proiecții de film – Loteria climatică și Mihail Sebastian și tinerii cu suflet de crin. Urmate de discuții cu autorii Alex Lungu și Liviu Bărbulescu.

    • EIT Urban Mobility – Iceberg. Inițiativă europeană pentru transport sustenabil, prezentă alături de 7 proiecte dedicate optimizării mobilității urbane.

    • UrbanizeHub.  Sustenabilitate, inovație și comunități unite. Prin UrbanTalks, UrbanLab, festivalul New Urban Habits și platforma națională M100, transformăm urbanul in acasă.

    • Storia. Platformă de anunțuri imobiliare, prezentă cu un proiect de cercetare despre criteriile de calitate pentru cartierul ideal.

    • ARDOR Muntenia – dezbateri cu liceeni. Trei demonstrații de debate pe teme actuale: sustenabilitate, patriotism și feminism, vineri, sambătă și duminică.

    • Clara și timpul liber – Ana Turos. Spectacol interactiv pentru copii și părinți, duminică la 10:00, care reamintește importanța jocului și a imaginației.

    • Ateliere introductive in dezbatere – Raluca Petrescu. Workshopuri dedicate copiilor și adolescenților, pentru dezvoltarea gandirii critice și a tehnicilor de argumentare, sambătă și duminică la Casa Mincu.

42 modalități de a ne pune intrebări, pe scena ediției din acest an a Street Delivery

Vara aceasta, apelul de proiecte – acțiune definitorie a Street Delivery – a adunat 70 de inițiative venite din partea unor organizații, artiști și grupuri civice diverse. Dintre acestea, 42 au fost selectate pentru ediția aniversară, pentru a răspunde la cat mai multe intrebări – știute și neștiute – și pentru a fi un exercițiu de creștere, de cultivare a empatiei și de ințelegere a relației dintre oameni și oraș. Toate cele 42 de proiecte vor transforma strada Arthur Verona intr-un traseu viu și divers, care incurajează empatia și dialogul.


Cele 42 de proiectele selectate la Street Delivery, sub semnul intrebării

• Crina Cranta • Meșteshukar Butiq – ateliere creative • Asociația Magic – Magic Home • Asociația de dezvoltare personală Grigore Popa – Școala de joacă • Noise Poetry – O tandrețe strict teoretică • Ambrotipescu – Fotografie ca la 1860 • Asociația Sache – Eroii străzii • Tineri pentru tineri – Intimisfera • Asociația FDP – Protagoniști in educație • Ateliere fără frontiere – Ce faci cand nu mai ești ce-ai fost? • Căluș poetic – Eveniment de networking fără ierarhii • Săfițicuminți – Cu-Minți & Creativi • Ajungem Mari – Empatia colorează vieți • Co-laborator film SRL – Scrisori pentru viitor • Bucharest Pressure • SC Melpomene and Sisters SRL – Societatea de Lectură Intermitentă „Macondo” (S.L.I.M.) • Asociația Wilderness Research and Conservation – BatWatch – Night Guard • Onna Gall – Manifest textil • ICHIGO – ICHIGO delivers • Asociația Istoria Artei – Istoria străzii Arthur Verona sub semnul intrebării • Storyada – In dialog cu viitorul • Ioana Rusu – Ce incape intr-o valiză 2.0 • Asociația Moașelor din Romania – Sfera de Sănătate • Echipa de robotică Robo-Sapiens – Robotics Corner • Asociația Her Time Ro – Her Manifesto: lipim idei, nu clișee • Asociația Gaspar Baltasar & Melchior / Școala de la Piscu – LUT & LINO Atelier – Rezervat pentru artă: lădița ca formă de recuperare urbană • MuV • Asociația Rețeaua Empatiei • Media DoR – Prea sărac • Asociația Niciodată Singur – Prietenii Varstnicilor – Camera de Socializare Niciodată Singur • Asociația Friends of the Church of the Resurrection (Biserica Anglicană) – Ce inseamnă să iubești un oraș? • Asociația Pastel – Nicio lună fără o faptă bună – un București mai empatic, construit impreună • Fundația Inovații Sociale Regina Maria – Intrebările copiilor – Zidul comunitar al schimbării • Alexa Lincu – Back to Where We Belong • Străzi pentru oameni – Bucureștiul posibil • Ortaku – Ortaku’s Art Corner • Alina Simona Vișan – Dans cu Alina Vișan • Viitor Plus – Intrebări textile, răspunsuri verzi • Jazz Roots Bucharest • Natura 5 •

La 20 de ani, Street Delivery transformă strada Arthur Verona intr-o agora contemporană, unde șase panouri cu intrebări deschid dialoguri esențiale despre oraș și viitorul său. Fiecare panel este coordonat de un ambasador – o voce puternică din cultură, arhitectură, activism sau jurnalism – și devine un reper de reflecție pentru comunitate. Aceste dezbateri marchează ediția aniversară sub semnul intrebării și creează un spațiu unde administrația, profesioniștii și cetățenii pot reflecta impreună la viitorul orașului.

Emilia Șercan – Orașul, adevărul și informația • Carmen Gheorghe – Orașul și femeia • Iulia Iordan – Orașul și singurătatea • Andrei Cohn – Orașul și comunicarea • Cristian Neagoe – Orașul și Street Delivery

Exersarea democrației se face prin chestionare. Street Delivery rămane un spațiu eliberat de mașini și convenții, deschis oamenilor și ideilor. La mulți ani in spațiul public!

Street Delivery este un proiect co-fondat și finanțat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din Romania prin Timbrul de Arhitectură. Parteneri: ARCUB, Primăria Municipiului București și TIAB. Ediția 20, sub umbrela Străzi Deschise, Promenadă Urbană, este organizată și curatoriată de Asociația Baza. Deschidem orașul. Designul stradal este realizat de BAAB, iar grafica de Sorina Vazelina. Mulțumim pentru sponsorizare și sprijin: Bolt, Storia, Vesta și Molotow Romania. Parteneri media: Radio Guerrilla, Buletin de București, Zeppelin, Igloo, Feeder.

Detalii despre StreetDelivery și pe paginile online:

Website:        www.streetdelivery.ro 

Facebook:     https://www.facebook.com/StreetDelivery 

Instagram:     https://www.instagram.com/streetdelivery/ 




Mai mult in Eveniment, Responsabilitate Sociala, CSR, Timp Liber 


PUBLICITATE: