Christos Papapolyzos, Presedinte, DDB SEE ''Doi dintre cei mai buni oameni ai nostri vor prelua conducerea agentiei''
Joi, 24 Aprilie 2008



(AdPlayers.ro, Iulian Toma)


Postul de Director General sl DDB Bucuresti va fi ocupat de un om de la Atena, care va fi relocat in Romania, incepand cu data de 15 iunie 2008, anunta o informare a companiei de publicitate. Potrivit sursei citate, Alexia Anagnostopoulou, Director de Dezvoltare Regionala DDB South East Europe, va asigura interimatul incepand din 6 mai.

 

„As dori sa-i multumesc Adinei ( Sorescu, n.r., ex Managing Director al DDB Bucharest) pentru eforturile depuse in toti acesti ani si sa ii urez succes in viitoarele sale proiecte”, a spus Christos Papapolyzos, Presedintele grupului DDB South East Europe.

 

„ Romania este o tara foarte importanta pentru reteaua noastra. In ultimele 2 saptamani, am petrecut mult timp la Bucuresti, asigurandu-ma personal ca tranzitia se va desfasura rapid si eficient”, a mai spus Papapolyzos. 

„Doi dintre cei mai buni oameni ai nostri vor prelua conducerea agentiei si sunt convins ca vor face tot ce va trebui facut pentru a asigura continuitatea si a consolida ascensiunea DDB Bucuresti, neuitand nicio clipa ca scopul nostru este acela de a acorda suport eficient brandurilor clientilor nostri.” 

 

 

 

/ PROFILE

Grupul DDB South East Europe cuprinde 15 agentii in 8 tari ale regiunii: Grecia, Albania, Bulgaria, Croatia, Cipru, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Romania si Serbia. Planurile sale de extindere vizeaza tari ca Ucraina, Belarus si Slovenia.

 

Brandurile grupului DDB South East Europe sunt: agentiile de publicitate DDB - principalul motor creativ al retelei, Tempo OMD - specialistul media, Tribal DDB - specialistul in marketing digital si Rapp Collins - specialist in marketing one-to-one.

 


PUBLICITATE: