Berea aduce achizitii de 66.9 Milioane de euro si 4.045 locuri de munca in media si marketing
Luni, 07 Octombrie 2013

 ( adplayers. Iulian Toma ) Valoarea achizitiilor in media facute de bere a fost de 66.9 milioane Euro, iar numarul locurilor de munca directe si indirecte in media si marketing se ridica la 4.045 potrivit raportului pentru Romania privind contributiei berii la dezvoltarea altor domenii realizat de Ernst&Young pe 2011. mai arata ca valoarea adaugata generata de sectorul berii doar la nivelul lantului sau de furnizori se ridica la 175 milioane Euro.

Prezentate de curand de Asociatia Berarii Romaniei, datele furnizate de cercetarea „The Contribution made by Beer to the European Economy Report” prezinta multe efecte pozitive pe care productia si comercializarea berii le genereaza la nivelul intregii economii din Romania.

Intrebati de adplayers la cat se ridica investitiile in marketing si comunicare pentru colectarea deseurilor, unul din aspectele mai putin pozitive ale comercializarii berii, reprezentantii asociatiei au afirmat ca este greu de conturat intregul buget, de la activitati de promovare si educare pana la colectarea deseurilor.

Ambalaje colectate selectiv cu peste 11 milioane de euro

Insumand eforturi de la toti producatorii de bere, compania Eco Rom Ambalaje care deruleaza activitati de promovare educare si colectare a deseurilor reprezinta doar o parte din bugetul de marketing alocat inlaturarii efectelor negative generate de consumul de bere. Potrivit datelor oficiale de la ministerul Finantelor Publice, cifra de afaceri inregistrata de Eco Rom Ambalaje a fost anul trecut de peste 11 Milioane de euro (49,3 Milioane lei).

Unul din oficialii asociatiei a mai punctat un aspect al dificultatii colectarii selective a deseurilor - cel al furtului. "Ceea ce pun oamenii cinstiti ziua, fura oamenii necinstiti noaptea (n.r. in pubelele de colectare selectiva )"

283 Milioane de euro contributii la bugetul Romaniei

Contributiile membrilor Asociatiei la bugetul Romaniei au atins la nivelul anului 2012 pragul de 283 milioane de Euro, in crestere cu 11 milioane de Euro fata de anul anterior. Aceste contributii au reprezentat un aport important la bugetul de stat, constituit din diferite taxe (TVA, accize, taxe de personal, diverse impozite si contributii la asigurarile sociale).

In anul 2012, acciza pentru bere a reprezentat 60% din totalul veniturilor din acciza colectate de pe piata bauturilor alcoolice.  Potrivit asociatiei, volumul pietei berii a atins 8 milioane hl pe primele sase luni ale anului 2013, in scadere cu aproximativ 3%  fata de cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut.


PUBLICITATE: