Actionariatul Starcom MediaVest: Publicis Groupe - 35%, Carmen Chipuc - 5%, Stefan si Ioana Iordache 60%
Miercuri, 06 Februarie 2008

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)


Trei sunt motivele pentru care a aparut, din fosta agentie Starcom, noua structura de entitati media sub umbrela Starcom MediaVest Group, spune Stefan Iordache, Presedintele companiei: credinta in structurile mici de media, specializarea si structura internationala a retelei de media Publicis.

 

Actionariatul Starcom MediaVest ramane acelasi cu cel al fostei Starcom: Publicis Groupe - 35%, Carmen Chipuc - 5%, Stefan Iordache si Ioana Iordache cu restul de pana la 100%. Noua structura rezolva si problema clientilor conflictuali pe domeniu - posibilitatea grupului Starcom MediaVest de a avea in acelasi timp doi clienti din acelasi domeniu.

 

AdPlayers: De ce Starcom MediaVest?

Stefan Iordache: O agentie de publicitate are in componenta mai multe departamente, cum sunt cele de creatie, client service, strategie si isi desfasoara activitatea in cadrul unui proces intern bine stabilit.

 

In industria de media, acesta situatie nu este intotdeauna valabila. Intr-o agentie de media structura este mult mai orizontala, iar oamenii de media lucreaza atat cu clientii agentiei cat si cu furnizorii, lucru care nu se intampla intotdeauna si in procesul de creatie.

 

Aceasta este si cauza pentru care nu cred in structurile foarte mari de media, si unul din motivele pentru care am creat structuri mai mici Starcom MediaVest, (Starcom, Starcom Direct si MediaVest n.r.).

 

Pe de alta parte unele dintre diviziile noastre de media au specializari foarte clare asa cum sunt este cazul Starcom Direct. Si, in al treilea rand, aceasta este structura de organizare a retelei noastre – Starcom MediaVest Group.

 

AdPlayers: Cati oameni lucreaza pentru Starcom MediaVest?

Stefan Iordache: Grupul format din cele trei divizii de media are in prezent 40 de angajati, din care un numar de 30 lucreaza pentru Starcom, 5 pentru Starcom Direct si 5 la MediaVest.

 

AdPlayers: Noutati in actionariatul Starcom MediaVest?

Stefan Iordache: Nu. Actionariatul a ramas la fel: Publicis Groupe - 35%, Carmen Chipuc - 5% si Stefan Iordache si Ioana Iordache cu restul de pana la 100% (60% n.r).

 

AdPlayers: Ne putem astepta la clienti din acelasi domeniu la Starcom Media Vest?

Stefan Iordache: Cu siguranta. Vom face insa acest lucru numai respectand toate regulile de business privind spatii diferite de lucru, oameni sau alte resurse necesare.

 

AdPlayers: Cum a evoluat cifra de afaceri Starcom, acum Starcom MediaVest, in 2007 fata de anul precedent?

Stefan Iordache: Cifra de afaceri din 2007 a crescut bineinteles, iar in 2008 va creste si mai mult. Dar obiectivul nostru nu este legat preponderent de cifra de afaceri ci de valoare adaugata pe care sa o dam clientilor nostrii. Eu cred ca aici am avut cea mai mare crestere, si o vom avea in continuare.

 

 

 

 

 


PUBLICITATE: