Gala Eficientei Industriei Bunurilor de Larg Consum
Joi, 01 Noiembrie 2007

Razvan Tudor, Trade Marketing Manager Coca Cola HBC, primeste Marele Premiu pentru Cel mai bun furnizor, la Gala Premiilor industriei bunurilor de larg consum.

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

„Gala Premiilor industriei bunurilor de larg consum este cu siguranta o intrecere a eficientei”, a afirmat pentru AdPlayers, Cristian Badescu, Redactor Sef la Piata, revista care a organizat de curand cea de-a doua editie a evenimentului Gala Premiilor Industriei Bunurilor de Larg Consum.

„Aici am premiat eficienta economica. Comerciantul a votat un produs pentru ca el s-a vandut  cel mai bine in magazine, a votat o promotie pentru ca aceea a miscat vanzarile cel mai bine”, mai explica el facand o paralela cu premiile din publicitate.

La evenimentul organizat de curand au participat aproximativ 300 de executivi, manageri de top de marketing si vanzari de la marii producatori si comercianti de produse. Potrivit lui Badescu, bugetul evenimentului a fost de ordinul a zecilor de mii de euro, si a implicat resurse consistente pe intreaga perioada de desfasurare a competitiei.

Potrivit oficialului, competitia a inceput in vara cand revista a anuntat organizarea celei de-a doua editii, si au fost lansate ofertele de depunere a candidaturilor. Toata lumea a intrat intr-un procesc de votare, iar in urma voturilor exprimate de comercianti, pe de o parte, si de producatori, pe de alta parte, au fost desemnati castigatorii.

Gala Premiilor industriei bunurilor de larg a avut loc cu sprijinul organizatoric si logistic al companiei MEMRB, „partenerul nostru care a asigurat formularele de pe baza carora s-au exprimat optiunile aproximativ 1200 de magazine si care ne-a ajutat la procesarea datelor si intregul proces de cuantificare al voturilor”, afirma Badescu.

„ Tot compania MEMRB s-a ocupat si de producatori, pentru desemnarea castigatorilor din randul comerciantilor, atat din punct de vedere al suportului tehnic, cat si din punct de vedere al confidentialitatii voturilor”.

„Fiecare premiu este esential pentru domeniu pe care il reprezinta, iar castigatorii au fost desemnati chiar de catre producatorii si comercianti” explica Cristian Badescu.„Am avut premiul pentru cele mai bune produse noi, pentru eficienta promotiilor, trade marketing, pentru initiativa comerciantului de a atrage consumatori, si, evident, am mai avut cele doua mari premii – Cel mai bun furnizor si cel mai bun comerciant”, detaliaza oficialul revistei Piata.

iulian.toma[at]adplayers.ro

Premiile Industriei de larg consum 2007

Carrefour Romania si Coca Cola HBC au primit cele doua Mari Premii ale industriei bunurilor de larg consum. Alaturi de cele doua companii, marele castigator al Galei a fost Unilever, care a primit patru premii.

Trofeele pentru cel mai bun produs nou au fost atribuite companiilor Unilever (pentru Dero Alb Dalb – produs nealimentar), Coca Cola HBC (Coca Cola Zero – bauturi) si Philip Morris (LM Lights si Super Lights – alimentar).

Premiile pentru cele mai eficiente promotii au revenit companiilor Unilever (promotia Dero Alb Dalb – nealimentar), QAB – Pepsi (“Paste fericit, bafta la ciocnit!” – bauturi) si Unilever (“Knorr da premii in toata tara” – alimentar), iar premiile pentru cele mai bune initiative de trade marketing  au fost obtinute de Henkel (pentru campania de lansare a Persil Gold – nealimentar), Ursus Breweries (pentru “Parteneriat de succes”, campanie nationala de trade cu produse Ursus, Timisoreana, Ciucas si Stejar – bauturi) si Unilever (pentru campania cross brands de activare in magazine – alimentar).

Cea mai buna distributie a fost desemnata cea a Transilvania General, mentiunile revenind companiilor Interbrands si Aquila.

Kaufland a primit premiul pentru cel mai dinamic comerciant, Plus Discount si Artima obtinand mentiunile pentru dinamism.

Cea mai buna initiativa a unui comerciant pentru consumatori a fost socotita promotia “3+1 gratuit” a lantului Carrefour; mentiunile la aceasta categorie au revenit magazinelor Real (pentru actiunea “Focus grup cu clientii”) si lantului Kaufland (pentru “Garantia timpului redus de asteptare la casele de marcat”).

Castigatorii premiilor si mentiunilor au fost stabiliti pe baza optiunilor exprimate de partenerii directi de afaceri: 1.200 de comercianti au desemnat laureatii categoriilor rezervate producatorilor si distribuitorilor de bunuri de larg consum, in timp ce directorii de vanzari ai celor mai mari 140 de producatori au desemnat castigatorii din randul comerciantilor. Rata de majorare a cifrei de afaceri in 2006 fata de 2005, ponderata cu cresterea numarului de magazine a fost criteriul de departajare pentru cele mai dinamice lanturi comerciale.

Gala Premiilor industriei bunurilor de larg consum a fost organizata de revista Piata in parteneriat cu Carrefour, Unilever, Pepsi, MEMRB, Aldis, Alka, Nutline si Porsche Inter Auto Romania.

Recomandat de AdPlayers, parteneri media ai evenimentului au fost Hotnews, Cotidianul, NewsIn, Business Standard, Radio Total, Money Express si postul national de radio Romania Actualitati.


PUBLICITATE: