Cine a dormit in Noaptea Agentiilor?
Vineri, 18 Mai 2012
( adplayers, Iulian Toma) Inainte sa apara asa-zisa media sociala, daca nu mergeai la un eveniment nu puteai sa spui nimic despre el.

Astazi este putin diferit. Internetul are un mare avantaj. Poti sa stii tot ce se intampla intr-un loc si fara sa fii prezent. Nu bati drumul pentru o bere sau o prajitura. Chiar si in vremuri de criza, omul mai gaseste ceva in frigider iar prilej sa cunosti oameni si agentii ai garla. Exista festivaluri, conferinte sau intalniri la IAA, UAPR, ADOR (pardon), Scoala IAA, Scoala ADC si Scoala de Media si tot asa.

Daca te duci la Noaptea Muzeelor, inseamna ca mergi pentru ca evenimentul promite o noapte de muzee. Noapte agentiilor ar trebui sa promita o noapte de agentii, nu? Dar se intampla asta? Daca am numarat bine, dupa o participare cu nume grele si numeroase in anii trecuti, cele 19 agentii pe care le-am vazut in acest an au fost, cu mici exceptii, un mic targ pe Bulevardul Kiseleff in care multe dintre tarabe sunt orice, numai agentii nu-s.

Probabil ca nu este cea mai mare greseala a managerilor din comunicare. De vreme ce Saatchi & Saatchi, Grupurile Lowe si Leo Burnett, Propaganda, Cohn & Jansen sau Infinit Solutions au agreat sa participe inseamna ca nu e tocmai rau sa lasi deschise usile agentiei o noapte ca sa iti cunoasca lumea pravalia. Ingrijorator pare sa fie doar slaba participare. Noaptea Agentiilor 2012 a fost un eveniment cu doar 4-5 statii relevante, din zecile de pe harta comunicarii ce isi disputa licitatiile si concursurile din publicitate din oras.

De ce nu face UAPR sau IAA un proiect similar in care toate agentiile membre sa se prezinte? Sa intalnesti oameni, sa dai mana cu echipele de management sau creatie, iar cine vrea sa mearga si la un eveniment intern sa stabileasca ulterior o zi (sau o noapte) de prezentare a angajatilor dupa dorinta fiecaruia de a se intalni formal sau mai putin formal. Probabil ca nu merita atata interes. Atunci de ce se incapataneaza The Institute sa sustina o astfel de noapte a agentiilor (in care cele mai multe par sa doarma) doar pentru un “pumn de galbeni”?

Slaba participare a celorlalte companii relevante de pe piata comunicarii spune de la sine ca Noaptea Agentiilor a cam stins lumina in 2012. Merita vazut cate din celelalte evenimente organizate pentru agentii sunt facute pentru participanti sau doar pentru ca organizatorii sa mai bifeze un eveniment anual. N-am vazut inca un proiect cu participare locala unde sa vorbeasca mai marii agentiilor de comunicare, asa cum se intampla la festivalurile si evenimentele internationale, unde vorbitori sunt managerii marilor agentii si retele de comunicare.

Pe cand astfel de evenimente si in Romania?

Mai mult in Opinii, Editorial


PUBLICITATE: