500 de participanti si cea mai buna organizare a Galei EFFIE Romānia
Vineri, 30 Martie 2007

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

In cea mai populara participare din istoria organizarii festivalului de eficienta in publicitate din  Romania, la Gala Effie Awards 2007 au participat aproximativ 500 de oameni din industria de marketing si comunicare, au afirmat pentru AdPlayers surse apropiate organizatorilor.

Daca pana anul precedent festivalul a excelat in a impune un numar foarte mic de invitati datorita lipsei de spatiu, dupa numarul participantilor la editia din acest an, competitia organizata de IAA si RAAA in parteneriat cu Millenium Communications a fost cu siguranta cea mai bine desfasurata editie a galei de premiere a festivalului de eficienta in publicitate.

Gala Effie 2007 reprezinta si prima editie care depaseste ca numar de participanti festivalul creativitatii in publicitate Ad’Or, candva si el cu o audienta in randul oamenilor de comunicare asemanatore cu editia din acest an a festivalului eficientei.

Aproximativ 100.000 EUR numai din taxe

Fara a lua in considerare venituri din publicitate, numai taxele de inscriere si cele de participare la eveniment s-au ridicat, in bugetul Effie Awards Romania, la aproape 100.000 EUR. Cele 71 de campanii inscrise la o taxa minima de participare de 400 EUR au adus probabil in economia competitiei minim 30.000 EUR.

Luand in considerare doar 400 din cei 500 de participanti, si incasarile din biletele de participare la eveniment ar fi trebuit sa se ridice la aproximativ 50.000 EUR, daca luam in calcul faptul ca pretul minim al biletului a fost de aproximativ 130 EUR. Pe de alta parte este adevarat ca o parte dintre cei 500 de participanti au fost invitatii speciali sau jurnalisti, in mod firesc neplatitori.

Asemenea unor festivaluri de renume din lume este de notat faptul ca, pe langa catalogul care contine participantii si campaniile inscrise in festival, organizatorii au pus la dispozitia jurnalistilor la sfarsitul evenimentului inclusiv lista castigatorilor, tot in premiera in istoria competitiilor in publicitate din Romania.

 

 

Scapari sau emotii?

Poate singurul punct in care i se poate reprosa festivalului o scapare, sau poate prea multe emotii avand in vedere incarcatura momentului,  este partea in care oamenii de comunicare ar trebui sa exceleze - Prezentarea evenimentului sau a persoanelor care s-au perindat la microfon.

Pentru cei ce nu erau poate la fel de in tema cu organizarea, partea de prezentare a ceea ce reprezinta premiile Effie, criteriile de jurizare si apreciere a campaniilor inscrise in festival au ramas notiuni la fel vagi ca inainte de festival.

Nici partea de prezentare a vorbitorilor pe scena, nu a stat nici bine. Cu exceptia maestrului de ceremonii – Andi Moisescu, care a facut prezentarile celor care au vorbit la microfon doar partial, poate si pentru faptul ca nici el nu avea cum sa cunoasca zecile de persoane care au urcat pe scena, nimeni nu s-a prezentat in fata audientei, asa cum ii sta bine oricarui vorbitor care se adreseaza unui public de aproximativ 500 de oameni.

Tot in contul punctelor slabe sau emotiilor ar mai putea fi trecut lipsa cavalerismului unor reprezentanti ai sexului tare care ar fi putut sa dea o mana de ajutor la urcarea sau coborarea de pe scena a frumoaselor doamne si domnisoare. O scara cu 4 trepte pusa la o scena aflata la o inaltime de aproape 1 metru a constituit un veritabil examen de echilibristica si maestrie a sexului frumos pus la "black tie", in proba de coborare sau urcare pe scena.

Durata prezentarii campaniilor finaliste si castigatoare dar si traditia invingatorilor de a sarbatori victoriile in cerc restrans a incheiat Gala Effie Awards nemeritat de scurt, mai degraba cu felicitari derulate pe ultrarapid, decat cu o petrecere in adevaratul sens al cuvantului.


PUBLICITATE: