Kayak Challenge Family & Friends aduce la start practicanți de caiac, SUP și barcă dragon, alaturi de prieteni de companie ai familiei

,,Dincolo de modul in care a crescut Kayak Challenge Family & Friends de la an la an, cel mai mult ne bucură faptul că sunt tot mai mulți copii sau adulți care au descoperit și au inceput să practice caiacul sau SUP-ul datorită acestui concurs”, explică Marian Baban, Președinte Kayak Champions, Maestru al Sporturilor și multiplu campion internațional la caiac - canoe.   

AdPlayers.ro / News

Clubul Kayak Champions anunță cea de-a cincea ediție a competiției Kayak Challenge Family & Friends, care se adresează exclusiv sportivilor amatori de caiac, Stand Up Paddle sau dragon boat, anunța organizatorii conduși de Marian Baban, Președinte Kayak Champions, Maestru al Sporturilor și multiplu campion internațional la caiac - canoe.   

Potrivit informarii, pe 16 mai, pe lacul Titan din parcul Alexandru Ioan Cuza, București, sunt așteptați toți cei care iși doresc să iși testeze abilitățile in cursele de viteză sau de tehnică. Competiția include, de asemenea, curse distractive pentru familii sau pentru căței, in caiace duble.

Unele dintre cele mai populare probe sunt cursa cățeilor sau proba family, unde accentul se pune pe distracție și munca de echipă. Evenimentul include și o probă dedicată sportivilor de para canoe, cu dizabilități fizice.

„Evenimentul a inceput in joacă, ca un experiment, pentru a oferi sportivilor incepători o intrecere intre prieteni. Prin toate activitățile noastre promovăm un stil de viață activ, practicat in familie, de aceea am inclus in mod natural probe dedicate familie extinse, inclusiv animalelor de companie. Dincolo de modul in care a crescut Kayak Challenge Family & Friends de la an la an, cel mai mult ne bucură faptul că sunt tot mai mulți copii sau adulți care au descoperit și au inceput să practice caiacul sau SUP-ul datorită acestui concurs”, explică Marian Baban, președinte Kayak Champions, Maestru al Sporturilor și multiplu campion internațional la caiac - canoe.  

,,Ne dorim să fie una dintre cele mai incluzive competiții pentru sporturi nautice: așteptăm la start copii, adulți, persoane cu dizabilități și căței. Oricine iși găsește locul aici!”, a conchis Marian Baban.


Evenimentul include 8 categorii de concurs:

1. Caiac tură scurtă, 200 m (feminin și masculin) - taxă de inscriere 90 lei;

2. Caiac tură lungă, 1000 m (feminin și masculin) - taxă de inscriere 130 lei;

3. Ștafetă, 400 m (200 m x 2), echipă mixtă 2 persoane - taxă de inscriere 150 lei/ echipă;

4. Caiac dublu family, 200 m - taxă de inscriere 150 lei/ echipă de 2 membri. Pot participa 2 membri din familie, in orice combinație: soț - soție, părinte - copil de minim 4 ani, bunic - nepot etc;

5. Caiac dublu căței, 200 m - taxă de inscriere 130 lei/ echipă om-caine;

6. Stand UP Paddle, 200 m (feminin și masculin) - taxă de inscriere 90 lei;

7. Para canoe, 200 m (feminin și masculin);

8. Dragon boat, echipă de 11 persoane (corporate & profesioniști).

Participanții vor avea asigurate caiacele sau plăcile de SUP, in limita locurilor disponibile.

Premierea tuturor caștigătorilor va avea loc incepand cu ora 13.30, in ParkLake Garden. In plus, toți cei inscriși vor putea participa la o tombolă, cu premii surpriză din partea partenerilor. 

Caiac-Canoe este un grup de sporturi nautice care se practică cu ambarcaţiuni uşoare, ce folosesc diferite tipuri de vasle nefixate. Caiacul este un sport care dezvoltă echilibrul, forța, indemanarea, capacitatea de efort și atenția distributivă. Dragon Boat este o barcă lungă de 12 metri, in care vaslesc 10 sau 20 de persoane, coordonate de un toboșar și ghidate de un carmaci. Este un sport de echipă care dezvoltă echilibrul, forța, indemanarea, sincronizarea și atenția distributivă.

Partenerii competiției sunt: ParkLake, Dog Scouts Romania, Snagov Caiac Fest, Radio București FM, Inspirel.ro.

Inființat in anul 2017, Kayak Champions (ACS Nautic Titanii) este primul club sportiv de caiac - canoe din București care se adresează in egală măsură copiilor și adulților. Prin activități recreative, evenimente dinamice și inițiative de incluziune prin sport, educăm și creăm contexte in care oricine poate experimenta bucuria de a vasli in mijlocul naturii. Susținem atat sportul de masă, cat și performanța, inclusiv in cadrul secției paralimpice, iar prin campionii pe care ii formăm, inspirăm și motivăm generațiile viitoare.

Sub indrumarea unor antrenori calificați, cu experiență internațională, se pot practica mai multe sporturi nautice la nivel de agrement sau competițional: caiac sprint, disciplina olimpică a acestui sport, caiac polo, caiac de tură, stand up paddle sau dragon boat.

Clubul organizează numeroase evenimente sportive printre care primul meci internațional de caiac polo din Romania susținut in compania echipei Mari Britanii, Cupa Titan sau Danubius Challenge. 

Kayak Champions (ACS Nautic Titanii) acorda o atentie deosebită activitatilor socio-comunitare, care folosesc sportul ca mijloc de incluziune socială și terapie pentru categorii defavorizate precum persoane cu dizabilități (deficiențe de vedere, utilizatori de scaun rulant, tineri cu sindrom Down etc), femei supraviețuitoare de cancer de san sau copiii din centrele de plasament. 

Formularul de inscriere, regulamentul și programul se găsesc pe pagina competiției, 

Cei care vor să se alture partenerilor și sustinatorilor activitatilor clubului pot accesa deasemenea aceeași pagina a clubului.

Mai mult in Eveniment, Parteneriate, Sponsorship,  


PUBLICITATE: