35 de artiști vizuali ai noii generații expun la Muzeul Național al Țăranului Român la PREZUMȚII, intre 1 si 8 octombrie 2026, Sala Tancred Bănățeanu.

AdPlayers.ro / News

Fundatia Regală Margareta a Romaniei, impreună cu Muzeul Național al Țăranului Roman, invită publicul, in perioada 1 – 8 octombrie 2026, la expoziția de artă vizuală Prezumții, găzduită in Sala Tancred Bănățeanu (Șos. Pavel D. Kiseleff nr. 3, București). 

Curatorul expoziției este conf. univ. dr. Ion Anghel, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania și mentor in cadrul programului național Tinere Talente.

Vernisajul expoziției Programat joi, 1 octombrie 2026, de la ora 17.30, in prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia. Intrarea este liberă.

Expoziția reunește 47 de lucrări semnate de 17 bursieri actuali și 18 alumni ai programului Tinere Talente, derulat din anul 2009 de către Fundația Regală și aduce impreună perspective, generații și forme de expresie artistică, oferind publicului ocazia de a descoperi tineri creatori susținuți de Fundație in dezvoltarea lor profesională.

Prin diferite tehnici, precum basorelief in lut, ulei pe carton, tehnică media, peniță pe hartie, acuarelă pe hartie, gravură, ulei pe rășină acrilică, mezzotintă, colaj textil, fotografie, sculptură, litografie, acrilic pe panză, ulei pe panză, design vestimentar, expoziția propune un dialog intre explorările artistice ale bursierilor actuali și lucrările realizate de-a lungul timpului de alumni ai programului. Lucrările invită la reflecție asupra identității, memoriei, apartenenței și felului in care percepem lumea din jur. 


„Expoziția conține trei momente. Primul este amprenta unei tabere de creație, rămășițe ale descifrării unui detaliu din opera lui Aman, transpus prin viziunea fiecăruia in palpabil. Necunoscuta metodă a modelării nu a impiedicat puterea imaginației bursierilor, imperfecțiunile de construcție ale lucrărilor, metamorfozandu-se din defect in efect controlat.” spune
Ion Anghel, pictor și curator al expoziției.

,,Al doilea moment, sub forma unei simfonii de data aceasta, este o retrospectivă alcătuită din colecția proiectului Tinere Talente, de asemenea cu rol de rememorare a succeselor și performanțelor bursierilor de-a lungul timpului. Ultimul act este unul abstract: lumini și umbre, culoare și valoare, mișcare și blocaj. Haine incremenite, care par a ființa, schimbandu-și alura in funcție de pulsațiile efectelor mobile create de scurt-metraje rulate la infinit.” a adaugat curatorul expoziției.

Vernisajul va fi completat de un moment muzical susținut de bursieri ai programului Tinere Talente 2026, instrumentiști și soliști vocali. Cele trei lucrări de W. A. Mozart și L. Delibes vor fi interpretate la pian, chitară și flaut, precum și vocal, completand astfel dialogul dintre artele vizuale și muzică. Pregătirea muzicală a fost realizată sub indrumarea violonistului Rafael Butaru, concertmaestru al Filarmonicii George Enescu și al Operei Naționale București și mentor de 12 ani in cadrul programului Tinere Talente. 

Prin intalnirea dintre bursierii actuali și alumni, expoziția pune in lumină continuitatea sprijinului oferit tinerilor artiști și importanța oportunităților de a-și prezenta creațiile publicului. Evenimentul se inscrie intr-o serie de acțiuni dedicate promovării tinerilor talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la inceputul carierei, care sunt susținuți de Fundația Regală Margareta a Romaniei și partenerii săi.

Expoziția poate fi vizitată in perioada 1 - 8 octombrie 2026, la sala Tancred Bănățeanu, de miercuri pană duminică, intre orele 10:00 și 18:00.

Romania are nevoie de artă. Tinerii talentați au nevoie de susținere. 

Publicul și companiile pot sprijini prezentul și viitorul artistic al tinerilor cu talent și resurse financiare limitate prin donații pe www.fundatiaregala.ro, prin achiziționarea unui bilet la Concertul Regal Caritabil din 25 octombrie 2026 sau prin sponsorizarea programului Tinere Talente.

Partener program Tinere Talente: Kaufland Romania 

Sponsori program Tinere Talente: EY Romania, Fundația Dacia pentru Romania, B&B Collection - Kultho, Pepco, UniCredit Bank, Ferrero Rocher, Asociația Dedeman, OSKAR, Enayati Medical City, Highlight Agency, SOFMEDICA, Forvis Mazars, AVstore, Casa Siqua, Easy Print Services.

Cu sprijin media pentru promovare program Tinere Talente: Europa FM, TVR, Radio Romania Muzical, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualități, Radio Trinitas, RFI Romania, AGERPRES, Forbes, Forbes Life, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Revista Insight TAROM, Zile și Nopți, Ziarul News, Revista Future Economy, Revista BIZ, Revista Cultura, AdPlayers.ro, Cinema City, Zenith Media, mediaTRUST Romania.

Fundația Regală Margareta a Romaniei

Fundația Regală Margareta a Romaniei ( www.fundatiaregala.ro ) a fost inființată in 1990 de către Regele Mihai I al Romaniei și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei romane. 

Cu o activitate de 36 de ani, Fundația Regală Margareta a Romaniei sprijină copii, tineri și varstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori intre generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat in numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic.

Programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente ( www.tinteretalente.org ), derulat de Fundația Regală Margareta a Romaniei, a debutat in anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. 

Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști in devenire. Pe langă sprijinul financiar, tinerii primesc indrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creand o platformă de lansare in cariera artistică. Pană in prezent, 506 burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la inceput de drum, care studiază muzica sau artele vizuale in licee și universități din Romania, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. 

De-a lungul timpului, peste 2,2 milioane de euro au fost investiți in viitorul artistic al Romaniei. In anul 2025, programul Tinere Talente a primit distincția GOLD in cadrul Premiilor Community Index, la categoria Artă și cultură, iar in anii 2013, 2015, 2019 și 2022 a fost recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din Romania, la Gala Societății Civile. 

Mai mult in Eveniment, Responsabilitate Sociala, Expozitii


PUBLICITATE: