Ziarul Financiar face 1 din 4 euro in divizia de publishing a grupului
Vineri, 15 Octombrie 2010


 (AdPlayers, Iulian Toma)

„Ponderea Ziarului Financiar este de aproximativ un sfert din cifra de afaceri a diviziei de publishing”, a afirmat pentru AdPlayers, Cosmina Noaghea, Director Publishing, PubliMedia International. Sefa diviziei de publicatii a mai precizat ca in structura business-ului ZF, ponderea publicitatii (print, online, evenimente) este de 75%; in timp ce veniturile din circulatie reprezinta 25%, majoritatea din abonamente.

Cotidianul de afaceri a tiparit de curand editia aniversara cu numarul 3.000, in care a reluat unele dintre cele mai importante subiecte care au facut agenda de business a Romaniei in ultimii 12 ani. In suplimentul dedicat acestei retrospective, redactia ziarului de business din Romania a publicat prima pagina a sase dintre editiile sale aniversare, incepand cu numarul 1, aparut la 16 noiembrie 1998, si trece prin editiile 500, 1.000, 1.500, 2.000, 2.500.

 „Ziarul Financiar isi asuma sprijinul capitalului romanesc pentru a devenit jucator pe pietele externe, asa cum de la aparitia sa din 1998 pana acum a luptat pentru ideile economiei de piata”, a spus redactorul-sef al ZF, Sorin Pislaru, la editia aniversara.

Publicatia de business cu cel mai mare numar de abonamente de pe piata locala, potrivit reprezentantilor Ziarului Financiar, cotidianul de business numara in prezent o medie de 10.571 de abonamente pe editie, potrivit celor mai recente cifre de difuzare anuntate de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT), pentru perioada aprilie-iunie 2010.

Conform editorilor, Ziarul Financiar este cotidianul de afaceri cu cea mai mare audienta - 185.000 cititori, in medie, pe editie, conform celor mai recente date furnizate de Studiul National de Audienta, realizat de BRAT, in perioada iulie 2009 - iulie 2010.

Cu o audienta lunara de 872.000 cititori pe print (SNA FOCUS, iulie 2009 - iulie 2010) si 769.603 vizitatori unici online (SATI, iulie 2009 – iulie 2010, medie lunara), cotidianul de afaceri si site-ul www.zf.ro, impreuna cu suplimentele, cataloagele si evenimentele ZF se apropie de un alt eveniment. In luna noiembrie a acestui an aniverseaza 12 ani de business.

 


PUBLICITATE: