O lună de design construită cu zeci de mii de bucureșteni, în peste 120 de spații din întreg orașul, la Bucharest Design Festival 2026
.jpg)
AdPlayers.ro / News
După o lună (20 mai – 21 iunie) in care designul a ieșit din studiouri și din galerii și a ocupat Bucureștiul, prima ediție a festivalului Bucharest Design Festival s-a incheiat.
Un proiect The Institute, desfășurat sub Inaltul Patronaj al Președintelui Romaniei, produs impreună cu Primăria Municipiului București și in parteneriat cu Primăriei Sectorului 1, Bucharest Design Festival 2026 a reunit pentru prima dată, sub aceeași umbrelă, proiectele consacrate ale Fundației (Romanian Design Week, DIPLOMA Show și Cartierul Creativ) și a adăugat formate noi, propunandu-și să schimbe in bine relația dintre bucureșteni și propriul lor oraș.
Peste 1000 de contribuitori, de la echipa de proiect, curatori, designeri, arhitecți și artiști, la parteneri instituționali și comerciali, ambasade și institute culturale, universități, organizații profesionale, comunități și voluntari care au dat formă programului de anul acesta.
Acestora li s-au alăturat cei 45.000 de vizitatori ai expozițiilor și evenimentelor conexe BDF 2026, publicul care a transformat agenda festivalului intr-o experiență urbană trăită de la un capăt la altul al orașului.
„Această primă ediție ne-a arătat cat de multe se pot intampla atunci cand construim impreună. Festivalul a fost, intr-adevăr, un punct de intalnire intre design, oraș și oameni, făcut posibil de sute de organizații, instituții, parteneri, designeri, arhitecți, artiști și comunități care au transformat o idee intr-un eveniment desfășurat in tot Bucureștiul.” a afirmat Raluca Mirel, Director Bucharest Design Festival.
,,Impreună am deschis spații și am activat cartiere, am creat contexte prin care zeci de mii de oameni au putut (re)descoperi orașul dintr-o perspectivă cultural-creativă. Sperăm ca, dincolo de expoziții și evenimente, să rămană curiozitatea de a privi Bucureștiul cu mai multă atenție și incredere. De la o ediție la alta, ne dorim ca tot mai mulți oameni să simtă că Bucharest Design Festival este și proiectul lor. Doar așa putem ajunge, pas cu pas, la un oraș in care ne simțim acasă și in care alegem să rămanem.” a adaugat Raluca Mirel.
Designul, trăit in tot orașul: 6 formate, 10 spații centrale de festival, peste 120 de locații conexe
BDF s-a desfășurat in spații-reper ale Bucureștiului și intr-o rețea de peste 120 de locații conexe: Muzeul Național Cotroceni (BDF Highlights: Branding Romania Through Creativity), Clădirea CINA și MINCU Gallery a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" (BDF Professional Local Design și International Design), Muzeul Național de Artă al Romaniei (BDF Young), microzonele Amzei, Grivița și Brezoianu (BDF Communities), Scanteia+, Hanul Gabroveni, Palatul Creditului Funciar Rural (BDF Satellites) și rețeaua urbană BDF GO!. Fiecare format a avut propriul program de expoziții, intervenții și evenimente.
BDF Highlights: Branding Romania Through Creativity, prezentat de Therme Bucuresti și AQUA Carpatica.
Festivalul s-a deschis pe 20 mai la Muzeul Național Cotroceni, sub Inaltul Patronaj al Președintelui Romaniei. Expoziția-manifest a adus in prim-plan 19 creatori și proiecte care au pus creativitatea romanească pe harta internațională, o demonstrație că designul local poate fi un ambasador cultural puternic al țării.
Au expus: ADNBA, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, Asociația Tășuleasa Social, Atiila Kim Architects, Bogdan Ciocodeica, Ancuța Sarca, Corvin Cristian Studio, Dacia Design Center, Dan Perjovschi & Lia Perjovschi, Daniel And Andrew, Dico Și Țigănaș, Dragoș Motica, Fabrik, Meze Audio, Mircea Cantor, MURMUR, Ovidiu Hrin, Starh - A.C.D., Zeppelin Design.
BDF Professional, prezentat de UniCredit Bank, semnat de Romanian Design Week. Formatul dedicat practicilor de design și arhitectură s-a desfășurat in două spații complementare. La Clădirea CINA, reper bucureștean de peste un secol reactivat pentru festival, secțiunea de design local a fost ancorată de:
• Objects of Romanian Design, demersul curatorial al lui Mihnea Ghilduș, care a reunit 9 branduri ce demonstrează că designul romanesc este produs, cumpărat și prezent pe piața reală (Catrinel Săbăciag, Electra, Unique by Klausen, Narativo, .lumen, Desiro, Poemi, Luster, Dacia)
• Matter over Data, expoziția care a reunit o selectie de creatori și studiouri de design de produs și interior, curatoriată de arhitectul Bogdan Ciocodeică.
• Programul de design local a inclus și expoziția de fotografie a Andreei Macri, The Outsider
• Expoziția Tăria de a indura. Stoicismul ilustrat (Clubul Ilustratorilor & Editura Seneca) susținută de Rețeaua de Sănătate Regina Maria, Biblioteca Alifanti, Utopie la Marea Neagră, 1955–1989 (Uniunea Arhitecților din Romania, curator arh. Maria Duda), In Practice (BETA – Bienala de Arhitectură din Timișoara) și Design Forward 1.0 (Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu)
• Promenada Mall & NEPI Rockcastle, cu Institutul Național al Patrimoniului – RE.ȚESUT: instalație dedicată țesutului la război, cu demonstrații ale meșterilor populari, care a readus un meșteșug aproape pierdut in circuitul designului contemporan.
• Instalația imersivă Casa Con prezentată de studio-ul de arhitectură din CHișinău, LH47 Studio, expoziția TRANSYLVANIAN RHAPSODY (Mindthegap), Balance. 26 scaune- Upshot (InContext) expoziție prezentată de Mega Mall & NEPI Rockcastle, instalația CĂTUN (Hyperpragma) și concept car-ul Dacia Manifesto, realizat de Dacia Design Center, un laborator de idei care a prezentat un vehicul fără uși, geamuri, parbriz sau lunetă, in care ocupanții au avut pe deplin senzația de a fi inconjurați de natură.
• Design Kiosk - BDF Professional x UniCredit Bank, cel mai mic boutique de design, cu o selecție de titluri de cărți de artă și design de la edituri și parteneri precum: Institutul prezentului, Vellant, Paper Traffic, MNAC, MaRE, Carturesti, Salonul de proiecte, Galeria Sector 1 și alții. Selectia de cărți a fost completată de mici accesorii și produse de design de la concept store-urile INTRO și The Edit.
La MINCU Gallery, secțiunea internațională a adus, cu sprijinul ambasadelor și institutelor culturale, FRANCO RAGGI. Digresiuni nomade despre design (Institutul Italian de Cultură / Muse Factory of Projects), Architectures in Transformation - cele șapte finaliste ale EUmies Awards 2026 (Ambasada Spaniei & Institutul Cervantes / Fundația Mies van der Rohe), Out of Play (Linda Ottosson & Olle Olls, Ambasada Suediei), 60/60 – Expoziție de Afiș Polonez (Institutul Polonez din București) și instalația Signs of Connection (Institutul Polonez din București & Institutul Adam Mickiewicz din Varșovia), Nordic Sustainable Cities (Ambasada Regală a Danemarcei), Rochița Neagră (Institutul Liszt - Centrul cultural maghiar București), Adorned Slovenia: Wear the Art! (Ambasada Sloveniei) și instalația-joc Orașul pedalează! (Centrul Ceh București).
Două prezentări de brand au completat perspectiva internațională: Designul unui simbol clasic, realizată impreună cu BMW Group Design, expoziție care a spus povestea primei mari transformări de design a legendarului MINI la inceputul anilor 2000 și The Perfect Bottle for The Perfect Water, in care AQUA Carpatica a adus in premieră proiectul caștigător al studioului Anamorphosis din Atena, alături de o parte dintre cele 382 de propuneri internaționale din concursul de design al sticlei brandului.
Pe 11 iunie, Noaptea Studiourilor de Arhitectură a deschis publicului, pentru o singură seară, 20 studiouri din București, unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. Vizitatorii au descoperit spațiile in care sunt create proiectele ce modelează orașul, au dialogat cu arhitecții intr-o atmosferă relaxantă, intr-un traseu nocturn marcat de expoziții, instalații și petreceri.
BDF Young, prezentat de UniCredit Bank, semnat de DIPLOMA Show
La Muzeul Național de Artă al Romaniei, BDF Young, una dintre cele mai vizitate și apreciate expoziții din festival, a cartografiat traseul profesional a 24 de absolvenți DIPLOMA Show, de la lucrarea de diplomă la cele mai recente proiecte, documentand felul in care anii post-absolvire le-au modelat identitatea artistică (expoziție dezvoltată cu sprijinul cercetătoarei Diana Ursan și completată de o hartă vizuală a scenei de artă contemporane).
BDF Communities, prezentat de Banca Transilvania, semnat de Cartierul Creativ, a dus designul acolo unde orașul respiră, prin intervenții de acupunctură urbană și 15 expoziții curatoriate in trei microzone, dezvoltate prin energia a peste 50 de colaboratori.
• In Amzei au activat organizații precum Local Design Circle, Institutul Național al Patrimoniului, B21, Universitatea de Artă și Design Cluj și Ordinul Arhitecților din Romania, filiala București;
• In spațiile din Grivița (Grivița 35 - Grivita Creative Corner, Teatrul Grivița 53, Muzeul Național al Literaturii Romane și Calea Griviței) au putut fi văzute expozițiile: TRIP - Desene Animate din Romania a lui Andrei Tripșa (realizată impreună cu HONOR, in calitate de partener de tehnologie), Simone Rocha x Aparterre, ALT+REALITY (Universitatea de Vest din Timișoara), expoziția de la Phenomena Laboratory și traseul de instalații urbane curatoriat de Justin Baroncea, care au fost activate printr-un program dedicat in timpul festivalului. Programul a fost completat de workshops, targ de design Hot Lagoon, weekend dedicat vecinilor de pe Calea Griviței
• In zona Brezoianu (Entrance Store, Apollo 111, Mezanin), programul festivalului a fost completat de proiecte ale FABER Timișoara și ADC*RO, expoziția-eveniment Dan Perjovschi × Comme des Garçons și targul Hot Lagoon.
BDF Satellites - Inițiative independente, aliniate viziunii festivalului, au extins prezența in oraș prin: expozițiile The Picture. Explaining Photography in 39 Works la Scanteia+ (Casa Presei Libere), retrospectiva comună Lia & Dan Perjovschi la ARCUB – Hanul Gabroveni și deschiderea MuzA - muzeul de arhitectură itinerant, inițiat de Ordinul Arhitecților din Romania. Programul derulat de Ideilagram explorează arhitectura acolo unde este trăită, contestată sau in pericol, activand spații și comunități. Prima expoziție a avut loc in cadrul BDF 2026.
BDF GO! prezentat de UniCredit Bank, susținut de CPI Romania - Cel mai extins format al festivalului a conectat peste 120 de showroom-uri, galerii, hub-uri creative, studiouri, organizații culturale și business-uri locale intr-un traseu care a invitat publicul să (re)descopere orașul și cele peste 170 de evenimente organizate cu ocazia festivalului. In 2026, formatul a adus trei zone in focus: Capitale-Dorobanți, Icoanei-Ioanid și Cotroceni. Alături de CPI Romania, partenerul principal al formatului, au fost organizate tururi ghidate intr-un circuit al designului ce a inclus vizite in locații-cheie din zonele Icoanei și Dorobanți precum The Edit, Aparterre Intro, Molteni&C Flagship, AlbAlb Shop.
Designul, susținut de branduri: de la sponsorizare la co-producție
Dincolo de expoziții, o parte dintre parteneri au devenit co-producători de conținut și nu doar susținători, un model de mecenat in care brandurile comisionează și produc proiecte de design alături de creatori. Ediția BDF 2026 a fost susținută de peste 35 de parteneri din mediul public și privat, iar o parte dintre aceștia au completat conținutul festivalului prin activări speciale, instalații imersive, intervenții vizuale și spații de interacțiune dedicate vizitatorilor.
• IQOS - Studioul Curiozității: expoziție-capsulă in care zece ilustratori romani au transformat orașele in care se deschide un nou boutique IQOS in surse de inspirație vizuală, la intersecția dintre design și cultura locală.
• Raffaello & Ferrero Rocher- Labyrinth of Flavours: instalație imersivă semnată de Luiza Enescu, inspirată de scara dublă a lui Leonardo da Vinci, care a transformat degustarea in două trasee paralele despre dualitate și rafinament.
• Concelex – Building Systems of Life: expoziție care a propus o lectură a orașului ca ecosistem funcțional, prin patru sisteme interdependente- circulație, grijă, locuire și infrastructură invizibilă, cu scopul de a arăta felul in care construcția depășește dimensiunea obiectului singular și devine parte a unui sistem urban complex, ce permit unui oraș să funcționeze, să crească și să iși susțină comunitățile.
• Instalația Vodafone, Connected Threads by Adrian Damian: o instalație care pornește de la o ie romanească cusută manual acum aproape un secol și arată cum broderia tradițională și inteligența artificială, două lumi aparent diferite, vorbesc de fapt același limbaj. Modelul cusut pe grila iei funcționează, in esență, la fel ca un cod.
• Seria de workshops de ilustrație Sketch the Moment by PEPSI x DAIA (Diana Grigore): 3 sesiuni fully-booked desfășurate la CINA, in care participanții au descoperit bucuria liberă a desenului și energia de a crea pur și simplu, din plăcere.
Această relație, brandul ca partener de producție și comisionare, este una dintre temele pe care BDF și le asumă ca direcție pentru edițiile viitoare.
Prima ediție BDF: Made of Bucharest. Connected by Design.
Potrivit organizatorilor, BDF s-a născut din convingerea că Bucureștiul, orașul contrastelor, al suprapunerilor și al intersecțiilor neașteptate, are nevoie de un moment unificator, recognoscibil, care să conecteze inițiativele lui creative dispersate intr-o platformă coerentă. Prima ediție a adunat sub un singur cadru Romanian Design Week, DIPLOMA Show și Cartierul Creativ și le-a așezat langă formate noi, propunand designul ca limbaj comun intre profesioniști, tineri creativi, comunități și publicul larg. A fost o lună despre oraș și despre oameni și primul pas dintr-un proiect gandit să apropie bucureștenii de București in fiecare an.
Bucharest Design Festival este un proiect THE INSTITUTE, desfășurat sub Inaltul Patronaj al Președintelui Romaniei, produs impreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul ADIZMB şi ARCUB, realizat in parteneriat cu Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti.
„Bucharest Design Festival este important pentru că aduce impreună comunitatea creativă. Este locul in care se intalnesc profesioniști din industriile creative, se nasc colaborări, se schimbă idei și se conturează proiecte care pot contribui la dezvoltarea orașului” a afirmat Ciprian Ciucu, Primarul Capitalei.
,,Bucureștiul, in calitate de capitală a țării, are responsabilitatea de a susține un astfel de festival, pentru că designul și arhitectura nu inseamnă doar clădiri, ci și regenerare urbană, pietonalizare și regandirea spațiului public in funcție de nevoile societății de astăzi și ale generațiilor viitoare. Orașele care investesc in comunitățile creative sunt orașe care evoluează, atrag inovație, dezvoltă noi industrii și creează valoare economică. In același timp, imi doresc un București mai bine organizat, mai curat și mai prietenos cu oamenii – un oraș cu spații publice de calitate, zone pietonale, vitrine atractive și terase care ii incurajează pe oameni să petreacă timp impreună. Un astfel de oraș devine o destinație, dar mai ales o adevărată sufragerie urbană pentru comunitatea sa.” a adaugat Ciprian Ciucu.
Bucharest Design Festival 2026 a avut loc intre 20 mai şi 21 iunie, in peste 170 de spații din Bucureşti.
Festivalul se desfăşoară sub Inaltul Patronaj al Preşedintelui Romaniei. BDF este un proiect THE INSTITUTE produs impreună cu Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul ADIZMB şi ARCUB, realizat in parteneriat cu Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti.
BDF HIGHLIGHTS: Branding Romania Through Creativity este un format prezentat de Therme Bucuresti si AQUA Carpatica.
Parteneri: UniCredit Bank, IQOS, Rompetrol, Vodafone, Concelex, CPI Property Group, Banca Transilvania, NEPI Rockcastle, Sambureşti
BDF PROFESSIONAL este un format semnat de Romanian Design Week, prezentat de UniCredit Bank.
Parteneri principali: Rompetrol, IQOS, Concelex, Vodafone, NEPI Rockcastle, Mega Mall, Promenada
Parteneri: Raffaello, Nutella, Rețeaua de Sănătate Regina Maria, MINI, Therme Bucuresti, AQUA Carpatica, Sambureşti, Murali Store, HONOR
Finanțat de: UAR
Cu sprijinul: INP (Institutul National al Patrimoniului)
BDF YOUNG este un format semnat de DIPLOMA Show, prezentat de UniCredit Bank.
Parteneri principali: Vodafone, Rompetrol, NEPI Rockcastle, Mega Mall, Promenada
Partenerul Energiei Creative: PEPSI
Parteneri: AQUA Carpatica, Raffaello, Samburești
Cu sprijinul: ICR (Institutul Cultural Roman)
BDF COMMUNITIES este un format semnat de Cartierul Creativ,
prezentat de Banca Transilvania.
Parteneri principali: Concelex
Partener de tehnologie: HONOR
Parteneri: AQUA Carpatica, Samburești, LEGO
Partener expoziție Andrei Tripșa - Desene Animate din Romania: Three
BDF GO! este prezentat de UniCredit Bank.
Partener principal: CPI Property Group
BDF SATELLITES
Organizatori: Scanteia+, ARCUB - Hanul Gabroveni, MUZA
Partener media principal: TVR Cultural
Parteneri media strategici: KISS FM, ROCK FM, EUROMEDIA
Parteneri media: Revista Arhitectura, Igloo, Zeppelin, Les Dedans, HotNews, B365, Love Deco, A'list Magazine, IQads, Radio Romania Cultural, Vorbitorincii, The Woman, Globalworth, RIDA
Parteneri media digitali: dreamingof.net, Propagarta, Revista Biz, Molecule F
Găzduit de: MNC, MNAR, Galeria Mincu, CINA, Spațiul deGALBEN, BAF, Mobius Gallery, Grivita Creative Corner, MNLR, Teatrul Grivita 53, Mezanin Space, Entrance Store, Apollo 111
Parteneri educaționali: UNIBUC, UAUIM, UAD, UVT
Mulțumiri: Holver, Almalux, Siniat, Color Metal, Caparol, Cărturești Modul
Partener de ticketing: Entertix, Easytickets
Campanie advertising: GLITCH Shop
Design expozitional BDF Professional Local Design CINA, BDG Highlights Muzeul Național Cotroceni: Atilla Kim Architects
Design Grădina CINA: I.O.G. Arhitectura
Design expozițional BDF Professional International Design Mincu Gallery, BDF Young MNAR: Justin Baroncea, Ioana Naneș, Cristian Beșliu, Cosmin Gălățianu, Alexandra Muller, Maria Ghement, Larisa Maria State
Echipe de creație: PartTwo, Gavrilă & Asociații
PR & Press Office: LazarBara Creative PR
Merch: Gavrila Fashion Tellers
Foto: Roald Aron & Mihai Ciobanu
Video: Amzar.ro
Partener digital: Unity
Partener monitorizare: MediaTRUST
Partener de comunicare: 5 to go
Mai mult in Eveniment, Festival, Parteneriate




afis_202606_100.jpg)