Cu titluri precum ,,Ce ne facem cu atîția proști” de Theodor Paleologu, Visul lui Marcus Aurelius (Frédéric Lenoir) si Împăratul Romei (Mary Beard), Editura Trei va așteaptă cu 22 de noutăți și 1.000 de titluri la târgul Bookfest 2026
Din cele peste 1000 de titluri de la standul grupului editorial Trei din cadrul targului Bookfest 2026, Romexpo, 3-7 iunie, Editura Trei va așteaptă cu 22 de noutăți de nonficțiune cu teme inedite și variate: de la psihologia jungiană la miturile din neuroștiințe, de la Marcus Aurelius la Michel Foucault, de la longevitate la noua știință a apetitului.
AdPlayers.ro / News
Din cele peste 1000 de titluri de la standul grupului editorial Trei din cadrul targului Bookfest 2026, Romexpo, 3-7 iunie, Editura Trei va așteaptă cu 22 de noutăți de nonficțiune cu teme inedite și variate: de la psihologia jungiană la miturile din neuroștiințe, de la Marcus Aurelius la Michel Foucault, de la longevitate la noua știință a apetitului.
PSIHOLOGIE: Neuroștiință, terapia schemelor și perspective jungiene*
Neuromania. Adevăr și fals despre creier, de Albert Moukheiber. Dacă vi s-a intamplat să ridicați dintr-o spranceană cand ați auzit din presă despre aventurile creierului reptilian sau despre cum tocmai s-a descoperit "molecula fericirii", probabil că ați avut dreptate. Doctor in neuroștiințe și psiholog clinician, autorul francez desparte apele și explică ce e mit (sau ideologie) și ce e adevăr in cercetarea de ultimă oră a creierului.
Confruntarea cu moartea, de Luis Moris (coordonator). Intr-o lume preocupată obsesiv de longevitate și care neagă faptul iminent al propriei morți, cartea de față prezintă mărturiile a 15 jungieni despre confruntarea lor cu moartea – sunt povești umane și calde (in ciuda temei-tabu) și sunt scrise pentru un public larg, cu referi culturale (Goethe, budism), dar și cu trimiteri la trenduri sociale ("cafenelele morții").
Ghidul clinicianului in terapia schemelor. O resursă completă pentru crearea și aplicarea programelor de tratament, de Joan M. Farrell, Neele Reiss și Ida A. Shaw. O carte despre o orientare terapeutică tot mai in vogă, un ghid plin de exemple din cabinet, de sfaturi practice și de procedee de lucru cu schemele dezadaptative.
Psihanaliza jungiană. O introducere contemporană de dr. Mark Winborn. Autorul, formator la Institutul C.G. Jung din Zürich, vine cu o propunere neașteptată: el aruncă o punte dinspre psihologia analitică a lui Jung către diverse alte curente ale psihanalizei actuale, in special către Klein, Bion și analiza relațională.
Simboluri arhetipale in basme. Opoziție și reinnoire este volumul 4 din Operele complete ale lui Marie-Louise von Franz. Acest tom explorează o temă fundamentală a basmelor și a psihicului uman: interacțiunea dinamică a opuselor și posibilitatea salvării prin reconcilierea lor.
Ghid de lectură la Cartea Roșie de C.G. Jung (ediția a doua), de Sanford L. Drob. O introducere pas cu pas in psihologia și filosofia din fascinanta și tulburătoarea "Carte Roșie" a lui Jung, jurnal intim și, totodată, prefigurare a intregii sale teorii psihologice.
Conflicte care apropie de Erin Mitchell, Stephen Mitchell. Rolurile de părinți schimbă totul – inclusiv relația de cuplu. Multe cupluri descoperă, surprinse și derutate, că tocmai in mijlocul celei mai frumoase perioade din viața lor apar cele mai frecvente și mai dureroase conflicte. Prin studii de caz elocvente și o ecuație clară – de la conflict la conectare – autorii arată cum să purtăm discuțiile dificile fără să ne rănim și fără să ne pierdem unul pe celălalt.
Psihonauții. Psihanaliza artei de Sinziana Ravini. „Revenirea in țară a Sinzienei Ravini – doctor in filosofie la Heidelberg, conferențiar la Universitatea Sorbona 1, unde a predat estetica, filosofia artei moderne, psihanalistă de orientare lacaniană, autor de beletristică și eseuri – mă bucură in mod deosebit. Cultura romană va putea beneficia de experiențele sale academice și artistice pentru a se diversifica și aprofunda", apreciază psihanalistul și editorul Vasile Dem. Zamfirescu.
O geografie a fragilității de Alina Necșulescu. Cuvantul are pentru Alina Necșulescu un rol restaurator doar dacă are prospețimea definirii experienței singulare in felul in care il folosește arta prin resimbolizare. Nu ratați lansarea cărții la targ – joi, 4 iunie, ora 19:00!
* Bonus – 2 reeditări mult așteptate sunt din nou pe piața de carte: De la pediatrie la psihanaliză de D.W. Winnicott și Riscurile puterii celor care ajută de Adolf Guggenbühl-Craig
FILOSOFIE ȘI ISTORIE: Prostie, stoicism și optimism
Visul lui Marcus Aurelius. Lecții de viață de la impăratul-filosof de Frédéric Lenoir, un autor prolific, cu doctorat in istoria religiilor. Stoicismul e la modă (o știm deja!), așa că nu strică să aflați cum a reușit mărețul imperator să-și păstreze seninătatea in mijlocul războaielor, trădărilor și catastrofelor naturale care i-au zguduit domnia timp de aproape două decenii.
Impăratul Romei. La conducerea lumii romane antice– cea mai mediatizată clasicistă in viață, Mary Beard (o știți și din documentarele TV), vine cu o continuare a bestellerului SPQR, dedicat secolelor Republicii Romane. De data asta, veți afla totul despre viața privată din vremea Imperiului. Nu lipsește nici Marcus Aurelius, alături de notabilii Iulius Cezar, Nero sau Caligula.
Ce ne facem cu atiția proști, de Theodor Paleologu, nu e o carte elitistă, ci un eseu cultural plin de umor, cu un traseu fascinant, plecand de la stoici și cinici și ajungand la Caragiale și Flaubert. Nu pierdeți lansarea cărții de la targ – vineri (5 iunie) de la orele 19.00!
Istoria sexualității II. Folosirea plăcerilor de Michel Foucault. In care autorul se intreabă cum se naște subiectul, "eul" (cu interioritatea și reflexivitatea lui) in lumea Greciei antice, mai precis in dialogurile lui Platon și in "self-helpurile" acelor vremuri dedicate dietei, vieții de familie și practicilor homosexuale.
Aici odihnește amarul. Vindecarea de resentiment de Cynthia Fleury. Un superb eseu politico-psihanalitic despre amărăciunea care devine resentiment, conducand la ura revanșardă sau chiar la fascism, dar și despre remediile pentru amarul din sufletele noastre: creativitate, umor, contemplare și un plus de echitate socială.
Curajul de a spune NU. Forme ale supunerii voluntare, de Ciprian Mihali. Profesorul clujean de filosofie vine cu o abordare de critică socială in care ia la bani mărunți ideologiile specifice post-adevărului și acelei psihologii aservite spiritului corporatist, care ne invită la supunere (pasivitate civică) și gandire "pozitivă".
Foucault și practica adevărului – profesorul bucureștean de filosofie Cristian Iftode se oprește la filosofia "ultimului" Foucault, dar oferă deschideri neașteptate ale operei tarzii ale filosofului francez: de la scriitura de sine pe Facebook la eugenismul liberal și la istoria practicilor sinelui in Antichitatea greco-romană și in creștinism.
LIFESTYLE ȘI SĂNĂTATE: longevitate, apetit și articulații
Partea plină a paharului. De ce optimiștii pot schimba lumea, de Sumit Paul-Choudhury – e o carte imposibil de clasat, scrisă de fostul redactor-șef al revistei New Scientist. Există o parte de memoir (autorul iși pierde prima soție), o parte de popularizare a științei (legată de predicții și probabilități in economie, meteorologie etc.), dar ai și cateva zeci de pagini delicioase dedicate disputei dintre mult prea optimistul (și neințelesul) Leibniz și causticul Voltaire – oare chiar trăim in "cea mai bună dintre lumile posibile"?
Live forever? Experimente provocatoare și dezvăluiri uimitoare din știința longevității, de John S. Tregoning. Pornind intr-un tur al corpului uman, organ cu organ, cercetătorul in biomedicină John Tregoning testează pe propria-i piele, cu mult umor, diete și exerciții care promit să ne „prelungească viața" – autoexperimentul medical ca modalitate de a separa realitatea de mode și mituri!
Totul e tuberculoză. Istoria și tenacitatea celei mai letale boli infecțioase, de John Green. „Totul e tuberculoză nu este despre o boală de mult apusă. Este despre ce inseamnă să fii om, despre cum ințelegem suferința, cum reacționăm la ea și ce se intamplă atunci cand privim in altă parte", scrie Psychology Today, cu referire la activismul social al celebrului romancier american.
Sănătatea oaselor și articulațiilor. Planul complet pentru a preveni și a trata osteoporoza și artrita de Jocelyn Wittstein și Sydney Nitzkorski. O specialistă in ortopedie și o alta in dietetică iți oferă pe tavă tot ce ai de făcut pentru a fi mobil și drept de spate: de la rețete hrănitoare și exerciții fizice, pană la o sesiune de intrebări și răspunsuri despre analgezice, suplimente alimentare și teste medicale utile.
De ce mancăm (prea mult). Noua știință a apetitului de dr. Andrew Jenkinson. O carte foarte bine scrisă (cu excursuri in istoria recentă a alimentației și medicinii), care respinge din start dietele și iți explică in ce fel poți reveni la o greutate normală printr-o alimentație sănătoasă, așa incat creierul să perceapă mai clar ce și cat are nevoie organismul tău.
Superlongevivi. O abordare științifică pentru o viață lungă și sănătoasă, de Eric Topol. Cardiolog și genetician, unul dintre primii zece cei mai citați cercetători din medicină, iți explică, cu argumente științifice, care sunt cele mai recente și mai promițătoare tratamente și abordări pentru vindecarea și (mai ales) prevenirea "bolilor bătraneții".
Invinge criza. Zece lecții de invățat inainte să ai nevoie de ele, de Amiralul William H. McRaven. Autorul bestsellerului Fă-ți patul!, un luptător trecut prin multe situații de criză, oferă un set util de instrumente pe care liderii le pot folosi atunci cand au de infruntat (impreună cu echipa lor) situații stresante, in care toate certitudinile sunt date peste cap.
Mai mult in Targuri și Expozitii, Campanii,




