Licitatia pentru PR-ul Hoffmann - La Roche a ajuns in „portofelul” Tempo
Miercuri, 27 Aprilie 2005

( AdPlayers.ro ) Bugetul de Relatii Publice al companiei farmaceutice F. Hoffmann -  La Roche a fost castigat de catre divizia de PR a agentiei Tempo Advertising.

Contul de PR a ajuns in „portofelul” Tempo Advertising in urma unui pitch organizat in luna martie. Dupa cum ne spun reprezentantii Tempo, agentia se va ocupa de gestionarea relatiilor cu presa centrala si locala din Romania si va sustine toate proiectele de comunicare publica ale companiei farmaceutice. Agentiile selectate pentru etapa finala au fost Ogilvy PR Worldwide, Tempo Advertising si United Communications.

„Am  decis sa incheiem parteneriatul cu Tempo pentru modul in care ne-au inteles nevoile de comunicare, au analizat mediul de afaceri in care lucram si, mai ales, abordarea strategica pe care ne-au propus-o” a declarat Irina Berechet, PR&Communications Manager F.Hoffmann - La Roche.

 „Am organizat acest pitch pentru a selecta agentia de PR care ne va sprijini in continuare demersurile de comunicare publica, iar in acest sens, criteriile cele mai importante au fost gandirea strategica, competenta dovedita in relatiile cu mass media si creativitatea propunerilor, a declarat Irina Berechet. Reprezentanta companiei farmaceutice a mai spus ca „Ideile primite din partea tuturor agentiilor au fost foarte valoroase si dorim sa le multumim si sa ii felicitam inca o data pe toti colegii nostri pentru seriozitatea cu care au abordat acest pitch”.

Conform unui studiu Cegedim 2004 citat de catre agentie, valoarea totala a pietei farmaceutice din Romania este de 960.6 milioane de euro. Anul trecut, compania farmaceutica F.Hoffmann - La Roche s-a pozitionat pe locul al doilea in topul producatorilor de medicamente, cu o crestere aproape dubla fata de 2003. In Romania, compania F.Hoffmann - La Roche este activa in sectoare terapeutice de varf – virologie (HIV, hepatite virale), oncologie si transplant.

Oficialii Tempo Advertising spun ca agentia este cel mai mare furnizor independent de solutii de comunicare strategica, care ofera servicii specializate de strategie, creatie, PR, media BTL si productie. Potrivit aceleeasi surse Tempo detine un portofoliu de clienti care include atat companii locale, cat si internationale - Agricola Bacau, Bucium Iasi, Brystol Myers Squibb, Banca Comerciala Ion Tiriac, BRD Sogelease, DANONE, European Food, Ficosota Syntez, Genco Trade (Samsung si Intersport), Heidi, Loulis,  Media On, ORANGE Romania, Realitatea TV, Royal Brinkers, Scandic Distilleries, Tuborg Romania, KTech Ultra PRO Computers si VISA Card.


PUBLICITATE: