Emilian Arsenoaiei si Adrian Preda pleaca la Tempo
Marti, 22 Aprilie 2008



(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

Tempo i-a numit pe Emilian Arsenoaiei si Adrian Preda in functia de Chief Creative Partner, potrivit unei informari a agentiei de publicitate remise AdPlayers.

 

Cei doi vor coordona creatia agentiei si integrarea acesteia la nivelul grupului, sprijinind diviziile de media, PR, interactive, BTL. Oficialii de comunicare Tempo spun ca obiectivele celor doi sunt legate de plasarea agentiei constant intre primele 3 agentii cu reputatie creativa din Romania prin campanii de succes si premii.

 

Dragos Grigoriu : "Una din legile lui Murphy spune ca ceea ce cauti se gaseste intotdeauna in ultimul loc in care cauti. Dupa ce am alergat dupa un director de creatie din Argentina pina in Germania si din Brazilia pina in Portugalia, nu imi mai inchipuiam ca o sa gasesc 2 directori de creatie in Romania - si atunci, stau si ma intreb - nu era mai usor sa incep de aici?”, se intreaba retoric Grigoriu.

 

"Ii vom sprijini pe Emilian si Adrian sa construiasca un mecanism creativ capabil sa livreze un produs de comunicare integrat, care sa sensibilizeze consumatorul zilelor noastre”, adauga Vlad Grigoriu, Managing Partner la Tempo. „Ne dorim sa recompensam increderea primita de la clienti oferindu-le eficienta, memorabilitate si, nu in ultimul rind, din nou premii. Vom dirija forta investitionala a lui Tempo spre realizarea acestor obiective si lansez un semnal de deschidere catre profesionistii din piata carora le surade provocarea."

 

/ CV

Emilian Arsenoaiei a inceput in 2000 la Tempo Advertising ca si junior copywriter, petrecand apoi 2 ani si jumatate la Leo Burnett, aproape 2 ani la McCann ca si senior copywriter, un an si jumatate creative director la GMP, pentru ca in decembrie 2006 sa se intoarca in Leo Burnett unde a activat ca si Creative Director pina in Aprilie 2008.

 

Adrian Preda are o experienta de peste 10 ani pe piata de comunicare, atat in Romania, cat si in regiune. In 1999 a avut prima experienta cu o agentie de publicitate multinationala, ocupand functia de Copywriter la Graffiti BBDO. Dupa cum singur recunoaste, din acel moment, a urcat incet dar sigur treptele senioratului, pana cand a devenit directorul de creatie al aceleiasi agentii, in 2004. Dupa 2 ani, a ales sa-si imbogateasca expertiza cu o experienta in afara granitelor tarii, ocupand functia de Chief Creative Director la McCann Erickson Croatia. Ultima pozitie detinuta in Romania a fost de Co-Creative Director la Leo Burnett, impreuna cu Emilian Arsenoaiei.

 

/ PROFILE

Tempo Advertising este una din cele mai mari agentii de publicitate independente din Romania, cu o cifra de afaceri in 2007 estimata la 14,5 milioane Euro. Agentia furnizeaza servicii de creatie, client service, strategie, research, productie (audio-video, print), BTL (event marketing, consumer, trade promotions), media, PR (Rogalski Grigoriu Public Relations) si Interactive.

 

Portofoliul agentiei include atat companii locale, cat si internationale: Agricola Bacau (Agricola, Sav’or), Alka (Nutline, Prajitura Casei), Atlas Corporation (Apla), Autoklass Center, Baneasa Investments, Boom, Cetelem, European Food, Ficosota-Syntez (Teo, Savex, Feya), Kiwi Finance, Heidi Chocolate Suisse, Impact, Ital Food (Maretti, Bruschetti), Orange, Petrom (Petrom City, corporate), Posta Romana, Raiffeisen Bank (BtB), Romcanada (West Park, Seven Hills), Scandic Distilleries, Tassullo, Tenaris Silcotub, URBB (Skol, Carlsberg, Tuborg, Holsten, Orangina, Granini), Zwanenberg (Zwan, Lupak)

 


PUBLICITATE: