Trei medalii de aur si 8 de argint pentru CHATEAU PURCARI la DECANTER WORLD WINE AWARDS cea mai prestigioasa competitie enologica a lumii.
Luni, 26 Iunie 2023

 

Chateau Purcari a fost desemnata cea mai de succes vinarie din Europa Centrala si de Est la Decanter World Wine Awards 2023, obtinand recunoasteri importante pentru produsele sale: trei medalii de aur si 8 de argint la ceea ce este considerata cea mai prestigioasa competitie enologica a lumii.

AdPlayers. Info

Chateau Purcari a fost desemnata cea mai de succes vinarie din Europa Centrala si de Est la Decanter World Wine Awards 2023, obtinand recunoasteri importante pentru produsele sale: trei medalii de aur si 8 de argint la ceea ce este considerata cea mai prestigioasa competitie enologica a lumii.

Premiile

Academia Purcari Saperavi 2020 - un vin exclusivist care cerceteaza in profunzime identitatea si caracterul puternic al terroirului Purcari, a fost medaliat cu aur.

Tot cea mai importanta medalie a ajuns si la vinurile cu larga accesibilitate, cum sunt Purcari 1827 Saperavi 2021 si Maluri de Prut 2021 acesta din urma fiind un vin cu o simbolistica aparte, un blend realizat din doua soiuri de origine autohtona de pe cele doua maluri ale Prutului: Feteasca Neagra si Rara Neagra, un vin care sarbatoreste redeschiderea podului ce face legatura dintre Romania si Moldova.

Chateau Purcari a castigat, de asemenea, si 8 medalii de argint, pentru vinuri al caror punctaj a atins un scor minim 90 de puncte, lucru care dovedeste si duce mai departe angajamentul de prezentare a calitatii si consistentei uimitoare pe care o poate oferi Chateau Purcari.

Incepand cu anii 2000, cand incepe istoria moderna a Chateau Purcari, aceasta vinarie cu aproape 200 de ani vechime a devenit un punct de referinta pentru excelenta in domeniul vinului. Fondatorul si directorul general Victor Bostan este vinificator de formatie si a inteles inca de la inceput ca pentru a putea oferi calitate in mod constant lucrul bun incepe in vie.

Chateau Purcari detine propriile sale podgorii de vita de vie premium in apropierea vinariei, pe un versant aflat la o mica distanta de raul Nistru si de granita cu Ucraina, si aproape de influenta moderatoare a Marii Negre.

Saperavi a fost pentru Purcari strugurele superstar in acest an la Decanter si a reusit sa obtina rezultate uimitoare. Pe langa evidentierea calitatii soiului Saperavi si a strugurilor locali, Feteasca Neagra si Rara Neagra, medaliile competitiei au oferit recunoastere si unor versiuni excelente ale soiurilor de struguri de provenienta internationala, excelent aclimatizati si vinificati la Purcari: Chardonnay de Purcari 1827 – unul dintre cele mai cunoscute produse ale Vinariei, Ice Wine Muscat Ottonel, Native Pinot Noir – primele vinuri bio ale Vinariei, Cabernet Sauvignon de Purcari 1827 si trei dintre vinurile spumante elegante si rafinate ale vinariei – Cuvée de Purcari.

“Este o mandrie pentru toata echipa si pentru tara noastra. Orice titlu mentinut inseamna o confirmare a calitatii exceptionale a vinurilor Chateau Purcari. Anul trecut am facut o promisiune sincera pentru iubitorii de vin, pe care am respectat-o: Chateau Purcari isi continua ascensiunea, oferind lumii vinuri exceptionale. Acest fapt este confirmat si de numarul impunator de medalii obtinute si de aprecierea celor care iubesc vinurilor noastre”, a subliniat Victor Bostan, Directorul general al Chateau Purcari.

Cine este Purcari Wineries ?

Purcari Wineries Public Company Limited (cu marcile sale: Purcari, Crama Ceptura, Bostavan, Domeniile Cuza, Bardar si Angels' Estate) este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri si brandy din regiunea Europei Centrale si de Est (ECE). Grupul gestioneaza aproximativ 1.530 de hectare de podgorii si opereaza sase platforme de productie in Romania, Moldova si Bulgaria.

Purcari Wineries este liderul segmentului de vinuri Premium din Romania, cu o cota de 30% din segment, si cel mai mare exportator de vinuri din Moldova, livrand in peste 40 de tari. Fondata in 1827, Chateau Purcari este cea mai premiata vinarie din regiunea ECE la Decanter London 2015-2021, precum si printre cele mai bine clasate vinarii pe Vivino, cu un scor mediu de 4,1 din 5,0, conform a peste 70.000 de recenzii. Din februarie 2018, Grupul este cotat la Bursa de Valori Bucuresti sub indicativul WINE. Purcari Wineries este condusa de Victor Bostan, cu o experienta de peste 30 de ani in domeniul vinului, si este sustinuta de investitori institutionali de top, precum: Conseq, East Capital, Franklin Templeton, Fiera Capital, Horizon Capital si Norges Bank.Mai mult in Digital

Mai mul in Festival, Awards


PUBLICITATE: