
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, turneul dedicat copiilor, organizat de Fundația Țiriac, s-a desfășurat intre 17–19 octombrie și 25–26 octombrie 2025, reunind echipe din categoriile de varstă U7 – U17.
AdPlayers. info
Patinoarul Allianz-Țiriac Arena a fost, timp de două weekenduri, gazda unei noi ediții pline de energie și entuziasm a turneului Țiriac Trophy, eveniment care a reunit peste 500 de tineri hocheiști din intreaga țară.
Ajuns la cea de-a șaptea ediție, turneul dedicat copiilor, organizat de Fundația Țiriac, s-a desfășurat intre 17–19 octombrie și 25–26 octombrie 2025, reunind echipe din categoriile de varstă U7 – U17. Atmosfera celor cinci zile de meciuri, de la Allianz-Țiriac Arena, a fost una de sărbătoare, gheața transformandu-se intr-un loc al pasiunii pentru hochei.
Pe durata competiției, tinerii sportivi au demonstrat abilități remarcabile și respect pentru valorile sportului, determinare și bucuria de a juca. Țiriac Trophy s-a impus in ultimii ani ca un eveniment reper pentru hocheiul din Romania, contribuind semnificativ la dezvoltarea și popularizarea acestui sport, in randul copiilor.
După cinci zile pline de emoție și momente remarcabile pe gheață, echipele Fundația Țiriac (U7), Allianz-Țiriac (U9), Corona Brașov (U11, U15, U17) și Skoda (U13) s-au evidențiat prin jocul consistent și spiritul de echipă, incheind competiția cu evoluții de top la categoriile respective.
Festivitățile de premiere au fost marcate de prezența unor invitați de onoare precum Ilie Năstase, legendarul jucător de tenis, Alin Petrache, Președinte al Federației Romane de Rugby, și Eduard Pană, maestru emerit al sportului, care au transmis tinerilor mesaje inspiraționale despre perseverență și pasiunea pentru sport.
In continuarea misiunii sale de a promova sportul și mișcarea in randul copiilor, Fundația Țiriac oferă cursuri gratuite de inițiere in patinaj pentru micuții cu varste intre 3 și 7 ani. Acestea se desfășoară de luni pană vineri, intre orele 14:00–15:00 și 15:00–16:00, la Patinoarul Allianz-Țiriac Arena (Drumul Gării Odăi, nr. 7, Otopeni), și oferă copiilor ocazia de a descoperi și aprofunda patinajul și hocheiul pe gheață
Prin fiecare ediție, Țiriac Trophy confirmă angajamentul Fundației Țiriac față de susținerea performanței, educației prin sport și formării unei noi generații de sportivi dedicați și pasionați.
Mai mult in Eveniment, Sport Marketing




