Fetești devine punct focal pentru conservarea sturionilor: eliberare de sturioni și schimb de bune practici la nivel internațional
Vineri, 13 Iunie 2025

Dunărea primește aproximativ 1500 de larve de nisetru și 15 moruni, fiecare avand aproximativ patru kilograme, pentru a sprijini monitorizarea și conservarea acestor specii.

AdPlayers. info

La Fetești, a avut loc o nouă acțiune dedicată protejării sturionilor, unele din cele mai vechi și mai periclitate specii din lume. Cu această ocazie, Dunărea a primit aproximativ 1500 de larve de nisetru, dar și 15 exemplare de morun, fiecare avand aproximativ patru kilograme, crescute in mediu controlat și marcate in scop științific, de monitorizare.

Evenimentul de la Fetești reunește resurse a trei  proiecte importante  dedicate salvării acestor prețioase specii: LIFEBoat 4 Sturgeon (finanțat de programul LIFE al Uniunii Europene), Sturgex și SOS Romania, (finanțate prin programul Save Our Species Sturgeons, susținut de IUCN și La Prairie), proiecte prin care se urmărește nu doar repopularea cu sturioni, ci și consolidarea unei relații echilibrate intre oameni și natură, prin sprijinirea comunităților de pescari in tranziția către surse alternative de venit.

In același context, o zi mai tarziu, a avut loc un schimb de experiență intre specialiști in conservare de nivel internațional din cadrul Universității BOKU din Viena, WWF și Fauna & Flora, care implementează proiecte finanțate din programul Save Our Species Sturgeons*. Evenimentul este organizat de IUCN, iar specialiștii vor dezbate principalele aspecte legate de provocările la nivel local, impărtășind soluții de sprijin economic sustenabil și exemple de bună practică din alte regiuni. Evenimentul beneficiază, de asemenea, de sprijinul autorităților locale, al Gărzii Naționale de Mediu și al ANPA, care se alătură eforturilor de conservare și educație pentru protejarea sturionilor.

„Această acțiune nu este doar un gest simbolic, ci este parte dintr-un efort concret și susținut de refacere a unor specii aflate in pericol critic. In același timp, prin schimbul de experiență, ne dorim să identificăm soluții reale și sustenabile care să asigure comunităților locale un viitor economic și să contribuie, in același timp, la protejarea Dunării și a biodiversității sale unice”, a declarat Cristina Munteanu, Coordonator Național pentru conservarea sturionilor la WWF-Romania.

„Pentru noi, sturionii nu sunt doar pești – sunt parte din istoria și identitatea locului. Ne dorim ca generațiile viitoare să ii mai poată vedea in Dunăre, nu doar in manuale. Tocmai de aceea susținem astfel de acțiuni și suntem deschiși la idei noi, care să ne ajute să avem o viață prosperă, in armonie cu natura.” a declarat Dl. Marian Cristea,  Președinte, Asociația de Pescari Profesioniști Brațul Borcea.

Acțiunea subliniază incă o dată importanța colaborării dintre organizațiile de mediu, comunitățile locale și instituțiile științifice, pentru a construi un viitor mai sigur pentru sturioni și pentru oamenii care trăiesc aici, in relație cu fluviul.

Mai mult in Responsabilitate Sociala, CSR


PUBLICITATE: