Alina Stanciu a parasit pozitia de PR Director de la Grey
Luni, 29 Ianuarie 2007
Alina Stanciu a parasit pozitia de PR Director de la Grey

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

Alina Stanciu (foto) a plecat, începând cu luna ianuarie, din pozitia de PR Director de la Grey Worldwide România. Contactata de catre AdPlayers, fostul oficial de relatii publice nu a comentat plecarea, dar a precizat ca despartirea de agentia de publicitate se datoreaza unor motive de natura personala.

Stanciu a ocupat timp de doi ani postul de Director de Relatii Publice al agentiei, dupa ce, timp de patru ani, a fost sefa departamentului de PR al Tempo Advertising. În cadrul departamentelor de PR pe care le-a condus de-a lungul timpului, Alina Stanciu a fost responsabila, printre altele, de proiecte de comunicare pentru clienti cum sunt Brau Union, Romtelecom, Dunhill, Fundatia „Copii Sanatosi”, Amigo, Tuborg Romania, Mobexpert, Flanco, Genco, Londa, Loulis Group si altii.

Legat de planurile sale viitoare, Alina Stanciu spune ca deocamdata nu se gândeste la acestea si ca, în prezent, se bucura de o vacanta pe care nu a mai avut-o de mult timp. Ea a mai adaugat ca atunci când va avea amanunte legate de viitorul sau profesional nu va ezita sa ni le dezvaluie. Am aflat, însa, e-mailul Alinei Stanciu: alinaioanastanciu@gmail.com .


PUBLICITATE: