Vanzarile Hallmark Channel si Movies24 la Splendid Media Thematics
Joi, 15 Mai 2008

(AdPlayers.ro, Irina Toma)

 

NBC Universal Global Networks a ales regia de publicitate Splendid Thematics, parte din Splendid Media Group, pentru administrarea spatiului publicitar al posturilor Hallmark Channel si Movies24 in Romania, se arata intr-un comunicat al regiei.  

 

Lansat in urma cu patru luni, potrivit Splendid Media Thematics,  Movies24 este deja disponibil in aproape 1 milion de gospodarii din Romania. Cu o prezenta de aproape noua ani pe piata romaneasca, Hallmark Channel  este unul din liderii nisei de filme, fiind urmarit lunar de peste 5 milioane de telespectatori.

 

 "Hallmark este un post consacrat, cu o pozitie respectabila pe piata romaneasca si un public numeros si loial”, a spus Mircea Vlad Ionescu, Managing Partner Splendid Thematics. „Movies24 a intrat pe nisa performanta a statiilor de filme si, cu o oferta atractiva adresata unui public larg, are toate sansele sa ocupe un loc vizibil si distinct pe acest segment”

 

„Suntem in masura sa oferim clientilor de publicitate un mix de programe diversificat si oportunitati deosebite in cadrul nisei de filme, foarte apreciata de telespectatorii din Romania.", a mai spus Ionescu

 

Romania este a doua tara din Europa in care NBC Universal Global Networks ofera telespectatorilor un pachet complet de marci din portofoliul sau, incluzand canalele SCI FI, Universal Channel si KidsCo.

 



PROFILE – Splendid Media

Regia independenta de vanzari Splendid Media are in portofoliu 6 canale TV: TVR 1, TVR 2, TVR International, TVR Cultural, Etno TV, Taraf TV, 2 reviste saptamanale (Fanatik si Taifasuri), 8 publicatii lunare (Revista de film HBO, Auto Expert, publicatiile editurii Noriel Maxim: Jetix Magazin, Totally Spies, Bratz, Spectacular Spiderman, Cartoon Network, My Little Pony),  retelele indoor Oops Media, Monopoly Media, Salon Style Media si Clinik Media, reteaua indoor din cadrul aeroportului international Bucuresti Baneasa Aurel Vlaicu, ecrane TV outdoor, publicitate neconventionala prin intermediul ghidului telefonic gratuit Freedom, peste 30 de site-uri administrate de divizia online Splendid Interactive.

 

 Regia Splendid Thematics administreaza vanzarile de publicitate ale canalelor tematice in cadrul grupului Splendid Media. Portofoliul sau include canalele Hallmark, Jetix, Movies24, Eurosport 2(The Barclay's Premier League).

 

NBC Universal

NBC Universal Global Networks face parte din NBC Universal, una dintre cele mai mari companii de media si divertisment din lume, specializata in productia si marketingul divertismentului, stirilor si informatiei catre un public global. Compania detine si opereaza posturile de divertisment SCI FI, 13th Street, Studio Universal, Universal Channel si Das Vierte in afara Statelor Unite.

 

 Prin achizitia Sparrowhawk Media in octombrie 2007, NBC Universal Global Networks si-a adaugat in portofoliul de canale versiunile internationale (non-U.S.) Hallmark Channels, Movies 24, Diva TV si participatia Sparrowhawk in proiectul KidsCo.  Impreuna, aceste canale acopera peste 130 milioane gospodarii din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Australia, America Latina si Asia.  NBC Universal este detinut de General Electric (in proportie de 80%) si Vivendi (in proportie de 20%).


PUBLICITATE: