Licitatie Grupul Financiar Carpatica, la Bigger Group
Luni, 07 Aprilie 2008

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

 

Grupul Financiar Carpatica a ales Bigger Group in urma unei licitatii pentru servicii de comunicare la care au mai participat alte 6 agentii, se arata intr-o informare remisa AdPlayers. Reprezentantii Bigger Group nu au precizat si care sunt serviciile de comunicare castigate.

 

„Vom avea o colaborare de succes cu Bigger Group, pentru ca avem incredere in competenta si experienta agentiei, dovedite si prin propunerile prezentate” a declarat Nicolaie Hoanta, Director General, Banca Comerciala Carpatica.

 

 „Ne bucuram ca un Grup Financiar important cum este Carpatica a ales sa incredinteze agentiei noastre responsabilitatea de a consolida imaginea pozitiva si de a sustine o buna colaborare cu media de specialitate”, declara Marcel Straut, Director General Bigger Group. „Consultantii nostri s-au ridicat la nivelul asteptarilor clientului si au castigat acest pitch venind cu propuneri eficiente si demonstrand ca au inteles nevoile acestuia”.

 

AdPlayers / MARKET

Banca Comerciala Carpatica reprezinta piesa centrala a Grupului Financiar Carpatica, alaturi de SSIF Carpatica Invest SA, societate de servicii de investitii financiare, SC Carpatica Asig SA, societate care dispune de un portofoliu complex de asigurari generale si de viata, SC RomTicket SA, furnizor de servicii in domeniul tichetelor de masa, Carpatica Life, broker de pensii private si SAI Carpatica Asset Management SA, societate de administrarea a fondurilor de investitii.

 

Banca Comerciala Carpatica are in prezent o retea de 243 unitati teritoriale ceea ce, potrivit oficialilor de comunicare, o pozitioneaza pe locul 7 in sistemul bancar romanesc din acest punct de vedere, 224 de bancomate si 33 de automate de schimb valutar.

 


PUBLICITATE: