"Gheata la mal" pentru Coca-Cola
Marti, 15 August 2006

Gheata la mal pentru Coca-Cola

(AdPlayers.ro Irina Toma irina.toma@adplayers.ro )

Gheata la mal pentru Coca-ColaAgentia de bellow-the-line (BTL) QB Promotion activeaza Coca-Cola la mare.

Reprezentantii agentiei BTL conduse de Razvan Warinschi (foto), Manging Partner, au declarat pentru AdPlayers si AdPlayers.ro ca unul din  proiecte, patinoarul care a adus „Gheata la mal” pentru Coca-Cola, a fost o premiera pentru Europa Centrala si de Sud Est în 2005.

Agentia motiveaza ca implementarea acestuia de catre Coca-Cola si în 2006 se datoreaza succesului la public înregistrat de anul trecut.

Gheata patinoarului realizat din silicon si instalat la esplanada hotelului Parc din Mamaia nu se topeste nici la 40 de grade, spune agentia. Reprezentantii QB Promotion au mai afirmat pentru AdPlayers ca suprafata ghetei sintetice este de 11metri x 13 metri, iar patinoarul este deschis zilnic, de luni pâna duminica între orele 12.00 – 20.00.

Accesul pe patinoar se face în serii de maxim 75 de persoane care pot patina simultan. Patinoarul estival cu gheata artificiala este deschis înca din 4 iulie, ultima zi a proiectului fiind programata pentru 27 august.

5 zone de activare în Neptun

Pe lânga patinoarul din Mamaia, o zona de activare Coca-Cola din Neptun a debutat pe 22 iulie si se va încheia si ea, pe 27 august. Inaugurarea acestei yone a adunat, sustine agentia, mai mult de 2000 de turisti pe plaja de la Neptun, unde au fost prezente Directia 5 si Blondy.

Cele 5 zone de activare sunt reprezentate de un teren gonflabil de fotbal, un teren de volei, un beach bar, o zona de acces internet si o zona de relaxare cu hamace si umbrelute. Activarile mentionate sunt disponibile de luni pâna vineri între orele 10.00 – 20.00.

QP Promotion sustine ca atât patinoarul cât si zonele de activare urmaresc specificul noii campanii de comunicare  “Sete Coca-Cola de viata!”, “un îndemn pentru a fi optimist, pentru a privi jumatatea plina a paharului, partea frumoasa a vietii si bucuria de a trai”, adauga reprezentantii agentiei.

Proiectele de activare de mare se promoveaza prin spoturi radio difuzate la Radio Constanta si Radio Delta RFI, precum si prin distributie de flyere.

Autorii

Potrivit agentiei, echipa Coca-Cola HBC România care a pregatit implementarea acestor programe BTL pe litoral este formata din: Petrian Radulescu – Seaside Coordinator, Sorana Man - Promotion&Events Manager, Ionut Lefter - National Events Manager si Stefan Mocanu – Events Executive.

De la QB Promotion au participat Cristina Berar - Account Manager, Alexandra Oprea - Account Executive, Adrian Pantaru - Account Executive, Sorana Ene – Production Manager.

AdPlayersFile QB Promotion

Înfiintata în 2001, oficialii agentiei BTL ( publicitate non media n.r. ) QB Promotion conduse de Razvan Warinschi, au declarat pentru AdPlayers ca, anul trecut, compania a avut o cifra de afaceri de 1.680.000 EUR si ca, în acest an, estimeaza o cifra de 2.000.000 EUR.

Reprezentantii companiei afirma ca QB Promotion se pozitioneaza ca o agentie BTL si dezvolta evenimente speciale, târguri si expozitii, promotii, team-building-uri, training-uri, evenimente de companie, întâlniri de afaceri, dar si servicii de comunicare integrata.

Printre clientii agentiei se numara, pe diverse servicii asigurate, nume cum sunt Coca-Cola, Masterfoods, Centrul Comercial Orhideea, Centrul Comercial Esplanada, Carrefour Colentina, Carrefour Brasov, Centrul Comercial Feeria, Wizrom, Kiss FM, Hat-Samsung, Brinkers.


PUBLICITATE: