AdPrint integreaza Propaganda
Luni, 12 Februarie 2007

AdPrint integreaza Propaganda

(AdPlayers.ro, Irina Toma)

Cu doua trofee si o nominalizare la cel mai bun print dintre cele 330 lucrari înscrise la AdPrint, agentia Propaganda spune ca a pus serios umarul la integrarea europeana a printului local si la cea mai buna performanta a Romaniei la festivalul de publicitate dedicat print-ului. 

AdPrint integreaza Propaganda“Ne bucuram ca am reusit sa fim din nou revelatia unui festival local de publicitate”, este de parere Adrian Tuluca, Director Executiv Propaganda, vorbind despre competitia “cu deschidere europeana de aceasta data”. „Satisfactia este si mai mare deoarece acum, ca si atunci, am obtinut premii pentru clienti comerciali ce au validat ideile noastre îndraznete, dar si strategice în egala masura”, a mai spus Tuluca.

„Pentru noi este important ca lucrarea noastra a fost atât de apreciata încât a dus la aparitia unei noi categorii în cadrul festivalului la initiativa unui juriu international care a apreciat o executie simpla, directa si extrem de eficienta”, continua Dan Moldovan, Director de Creatie la Propaganda.

AdPrint integreaza Propaganda„Felicitari organizatorilor pentru ca au reusit sa impuna un format de festival, care pe lânga valoarea incontestabila a juriului, se diferentiaza prin competitivitate si profesionalism”, a conchis Moldovan.

Potrivit agentiei, Aspacardin a luat, în premiera la AdPrint, un premiu special – “Best use of media”. Aceeasi lucrare pentru clientul Terapia Ranbaxy a obtinut un Inger la categoria “Health / pharmaceutical products” si o nominalizare la “Best Print”.

Printul inovativ Aspacardin, adauga autorii, completeaza si duce mai departe pe media neconventionala mesajul întregii campanii pentru acest medicament – “Incaseaza socurile, fara palpitatii”. De aici si ideea de a plasa un packshot cu produsul în avizierului blocului unde se afiseaza costurile întretinerii, spun creativii.

Brand: Aspacardin

Agentie: Propaganda

Paul Cioran – Copywriter,

Mihai Gheorghe - Art Director si

Dan Moldovan - Creative Director.


PUBLICITATE: