6 ONG-uri castiga finantare de 220.000 euro la concursul Lumea prin Culoare si Sunet
Joi, 08 Iunie 2017
 
6 ONG-uri castiga finantare de 220.000 euro la concursul Lumea prin Culoare si Sunet

saplayers.info

Fundatia Orange anunta castigatorii editiei 2017 a programului de finantare „Lumea prin Culoare si Sunet”, dedicat proiectelor de educatie, sanatate, cultura si integrare sociala pentru persoanele cu deficiente de vedere si/sau de auz. La cea de-a sasea editie a concursului au fost desemnati sase castigatori: Asociatia Nationala a Surzilor din Romania Filiala Bucuresti, Asociatia Tandem, Asociatia Persoanelor cu Deficiente de Auz „Asculta viata!”, Asociatia Nationala a Surzilor din Romania Filiala Buzau, Asociatia Metodelor Alternative de Integrare Sociala si Asociatia pentru Formare.



Potrivit reprezentantilor de relatii publice, proiectele vor fi finantate din fondul „Lumea prin Culoare si Sunet” al Fundatiei Orange cu 220.000 de euro, la care cele 6 ONG-uri vor adauga o contributie de aproximativ 10%, valoarea totala a proiectelor fiind de peste 240.000 de euro.

Proiectele vor oferi solutii pentru problemele pe care le intampina persoanele cu deficiente de vedere si/sau auz din Romania: crearea unui sistem de interpretare mimico-gestuala video la distanta, realizarea unei platforme digitale cu materiale de studiu pentru invatarea istoriei romanilor de catre elevii cu deficiente de vedere, imbunatatirea procesului de reabilitare pentru copiii hipoacuzici cu implant cohlear (IC) prin crearea a doua noi centre de interventie timpurie la Iasi si Vicovu de Sus – jud. Suceava, realizarea unei platforme online cu informatii despre legislatia nationala si procedurile de lucru prezentate in limbaj mimico-gestual, realizarea de workshop-uri pentru nevazatori cu teme ce abordeaza constientizarea spatiala, mobilitatea bazata pe tehnologie sau mobilitatea profesionala, crearea a 10 harti tactile despre Bucuresti, si facilitarea experimentarii stiintei de catre persoanele cu deficiente prin echiparea Casei Experimentelor cu dispozitive digitale.

Castigatorii au fost alesi in urma unui proces de selectie, de catre Consiliul Director al Fundatiei Orange format din: Dana Deac, Cristiana Stoica, Mary-Lisa Durban, Ionut Sibian, Mirela Bosoi si Veronica Dogaru.

« Impreuna cu organizatiile partenere, Fundatia Orange promoveaza accesibilitatea cu ajutorul tehnologiei si sustine integrarea sociala a persoanelor care fac parte din acest grup vulnerabil. Prin intermediul programului de finantare „Lumea prin Culoare si Sunet” ce se desfasoara de sase ani, Fundatia Orange faciliteaza integrarea persoanele cu deficiente de vedere sau de auz din Romania. Finantarile totale prin acest fond se ridica la aproape 2 milioane de euro », a declarat Dana Deac, Presedintele Consiliului Director al Fundatiei Orange.

Fundatia Orange (fundatiaorange.ro) este o organizatie non-profit care se implica in viata comunitatii prin realizarea de proiecte filantropice menite sa aduca schimbari pozitive in viata persoanelor dezavantajate. Fundatia Orange dezvolta proiecte de sanatate, educatie, cultura in beneficiul persoanelor cu deficiente de vedere si/sau de auz si de educatie digitala pentru copii din zone defavorizate, in scopul integrarii lor sociale.

Mai mult in Responsabilitate Sociala, CSR

Scurta descriere a proiectelor castigatoare - editia 2017, care vor fi implementate in perioada iunie 2017 – iulie 2018. 

Asociatia Nationala a Surzilor din Romania filiala Bucuresti cu proiectul „Voci pentru Maini: Interpretare Video la Distanta”. Scopul proiectului il reprezinta imbunatatirea calitatii serviciilor de interpretare in limbajul mimico-gestual in comunitatea surzilor din Romania prin crearea unui sistem bazat pe o platforma speciala pentru interpretarea video la distanta, pentru a oferi suport in cauze judiciare, anchete, in cazuri de prezenta la birouri notariale, birouri de pensii, banci, spitale, primarie, conferinte, muzee, interviuri de angajare si altele. Aceasta platforma va permite tuturor persoanelor cu deficiente de auz inregistrate si cunoscatoare ale limbajului mimico-gestual, sa solicite servicii gratuite de interpretare prin apelarea interpretilor. Platforma va cuprinde atat o aplicatie web, cat si aplicatii mobile pentru utilizatorii de sisteme „iOS” si „Android”. (173.843 lei)

Asociatia Tandem cu proiectul „Istoria prin Sunet si Atingere”. Proiectul isi propune sa realizeze o platforma digitala cu materiale de studiu adaptate nevoilor elevilor cu deficiente de vedere. Platforma va cuprinde materiale pentru predarea si invatarea istoriei romanilor si o serie de materiale tactile - ilustratii in relief si copii 3D ale unor artefacte din patrimoniul Muzeului National de Istorie si Arheologie Constanta. Materialele educationale online vor beneficia de un format accesibil prin combinarea textelor cu caractere marite si a descrierilor audio, iar materialele tactile vor fi create alaturi de specialisti de la Muzeul de Istorie si Arheologie Constanta. Proiectul va cuprinde si un seminar de lucru si analiza cu 10 profesori de istorie din cadrul scolilor speciale, cu scopul de a genera informatii ce vor contribui la adaptarea materialelor educationale la nevoile reale ale elevilor. (184.330 lei)

Asociatia Persoanelor cu Deficiente de Auz „Asculta viata!” cu proiectul „Bucuria sunetelor”, care isi propune dezvoltarea si acreditarea unui curs de specializare in reabilitarea copiilor hipoacuzici cu implant cohlear pentru cadrele didactice din invatamantul de masa din intreaga tara, organizarea de cursuri, seminarii si workshop-uri pentru 120 de specialisti si 50 de familii, precum si realizarea unei biblioteci online disponibile gratuit, ce cuprinde materiale in limba romana privind reabilitarea copiilor cu implant cohlear. Proiectul va imbunatati procesul de reabilitare pentru copiii hipoacuzici cu implant cohlear (IC) si facilitarea integrarii acestora in institutiile de invatamant de masa. De asemenea, in cadrul proiectului vor fi create doua noi centre de interventie timpurie la Iasi (Liceul tehnologic special Vasile Pavelcu) si Vicovu de Sus – jud. Suceava (Liceul tehnologic special Bivolarie). Anul acesta minimum 50 de copii vor beneficia de terapie gratuita, insa specializarea cadrelor didactice si centrele create in proiect vor fi utile si urmatoarelor generatii care vor avea nevoie de terapie in zona Moldovei.  (167.770 lei)

Asociatia Nationala a Surzilor din Romania Filiala Buzau cu proiectul „Informare contra Discriminare”. In cadrul proiectului va fi creat un website www.InformareContraDiscriminare.ro ce va contine aproximativ 1000 de clipuri video structurate pe teme juridice, economice si sociale, calitatea interpretarii in limbaj mimico-gestual a informatiei fiind asigurata de interpreti vorbitori nativi ai limbajului mimico-gestual. De asemenea, pentru asigurarea unei interpretari corecte a legilor si a procedurilor de aplicare a acestora, proiectul va cuprinde colaborari cu experti juridici, economisti si specialisti de la Casa Judeteana de Pensii, Departamentul Judetean de Servicii Sociale, Protectia Copilului si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Buzau. (167.671 lei)

Asociatia Metodelor Alternative de Integrare Sociala cu proiectul „Clubul De Mobilitate Urbana Pentru Persoanele cu Deficiente de Vedere”. In cadrul proiectului vor fi realizate 10 harti tactile despre Bucuresti, astfel incat persoanele cu deficiente de vedere sa asimileze notiuni generale despre structura tesutului urban si vor fi organizate workshop-uri pentru diseminarea de tehnici, cunostinte privind mobilitatea urbana si iesiri in spatiul urban pentru a aprofunda tehnicile invatate. Scopul clubului este imbunatatirea mobilitatii in mediul urban, crearea unui cadru propice pentru interactiune sociala si cresterea gradului de incluziune sociala pentru 200 de persoane cu deficiente de vedere. De asemenea, din grupul tinta fac parte 50 de studenti de la Facultatea de Sociologie si Psihologie care vor invata tehnici de mobilitate urbana si 40 de arhitecti inregistrati in Ordinul Arhitectilor, Bucuresti, care vor aborda in cadrul corpului profesional al arhitectilor provocarile si nevoile persoanelor cu dizabilitati vizuale. (170.657 lei)

Asociatia pentru Formare cu proiectul „Știinta pentru toti, pentru o viata mai buna!”. Casa Experimentelor va fi echipata cu dispozitive digitale care sa faciliteze experimentarea stiintei de elevii cu deficiente de auz si de vaz. Astfel, alaturi de Asociatia pentru Formare vor veni in acest proiect Școli speciale din Bucuresti si judetul Ilfov, Agentia Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati si Inspectoratele scolare pentru a facilita corelarea teoriei predate la orele de clasa cu practica derulata in Casa Experimentelor. (135.010 lei)

 


PUBLICITATE: