1 din 4 romani declara ca obisnuiesc sa posteasca miercurea si vinerea, in timp ce doar 1 din 10 tin tot postul
Marti, 12 Aprilie 2022

 

Credit foto. Profi

In topul alimentelor consumate in perioadele de post se afla mancarea gatita (81%), salatele de cruditati si fructele (72%), maslinele (60%) si pateul vegetal (43%). Cele mai putin consumate produse de post sunt quinoa (10%), tofu (19%) si laptele vegetal (23%). 1 din 3 romani care tin post consuma si preparate pe baza de soia, seminte sau produse oleaginoase, precum nuci sau migdale.

AdPlayers. info

Conform celui mai nou studiu Reveal Marketing Research, 25% dintre romani declara ca obisnuiesc sa posteasca miercurea si vinerea in timp ce doar 1 din 10 romani tin tot postul, iar 15% respecta postul in ultima saptamana a acestuia.

Persoanele active cu varsta cuprinsa intre 25 si 45 de ani respecta, in cea mai mare masura, postul, peste 55% dintre acestia intrand in categoria celor care postesc, pe cand persoanele peste 45 de ani ani tin post in proportie de 47%.

In topul alimentelor consumate in perioadele de post se afla mancarea gatita (81%), salatele de cruditati si fructele (72%), maslinele (60%) si pateul vegetal (43%).

Cele mai putin consumate produse de post sunt quinoa (10%), tofu (19%) si laptele vegetal (23%). 1 din 3 romani care tin post consuma si preparate pe baza de soia, seminte sau produse oleaginoase, precum nuci sau migdale.

12% romani prefera dietele fara carne in general. 1 din 4 dintre acestia declara ca sunt vegetarieni.

In randul persoanelor care prefera dietele fara carne, cel mai mare procent de vegetarieni il intalnim in randul tinerilor intre 18 si 24 de ani (27%), care sunt cei mai deschisi la abordarea noilor tendinte alimentare. Aceeasi tendinta o regasim si in cazul persoanelor de peste 55 de ani (30%), categorie de varsta careia regimurile alimentare ii sunt recomandate pentru mentinerea unui stil de viata sanatos.

Principalul motiv invocat de persoanele care prefera produsele fara carne este reprezentat de efectele pozitive ale acestei diete asupra sanatatii (50%). In mai mica masura regasim si argumente precum sustinerea drepturilor animalelor, protejarea mediului sau faptul ca nu le place gustul carnii.

Un sfert dintre romani considera dietele fara carne mai sanatoase

Cu cat persoanele inainteaza in varsta, cu atat creste proportia celor care considera dietele fara carne ca fiind mai sanatoase. Asadar, 19% dintre tinerii sub 25 de ani spun ca dietele fara carne sunt mai sanatoase, iar procentul acestora creste pana la 30% pentru persoanele peste 45 de ani.

Desi ne aflam in perioada postului, scumpirile produselor din carne au fost resimtite de catre 70% dintre romani. Nivelul persoanelor care considera ca produsele din carne s-au scumpit fata de anul trecut creste direct proportional cu varsta, astfel ca, de la 60% pentru tinerii intre 18 si 24 de ani, procentul creste pana la 79% pentru persoanele de peste 45 de ani.

Metodologie:

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfasurat online in perioada 04-07.04.2022 pe un esantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu varsta 18+, din mediul urban si rural. Marimea esantionului a fost de 1008 respondenti, iar eroarea maxima de esantionare este +/-3.1% la un nivel de incredere de 95%.

Mai mult in Cercetare, Research

 


PUBLICITATE: