"Organizatorii (Internetics) ar trebui sa isi ceara scuze" Marius Deak, Green Pixel
Sambata, 03 Noiembrie 2007

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

Organizatorii (Internetics) ar trebui sa isi ceara scuze Marius Deak, Green Pixel"Organizatorii (Internetics n.r.) ar trebui sa isi ceara scuze" a declarat, pentru AdPlayers, Marius Deak - CEO/Creative Director la Green Pixel, acuzand ca festivalul ar fi remis presei un clasament al agentiilor in care figura si Green Pixel, fara ca aceasta sa fi participat la competitie.

"Green Pixel nu a participat la Internetics 2007. Si nici la editiile 2005 si 2006. Cativa dintre clienti si-au inscris lucrarile singuri si au participat pentru ca le trebuie acele premii pentru propriile scopuri", adauga Deak.

De 3 ori Agentia Anului, in 4 editii  Compania condusa de Marius Deak a participat la Internetics la 4 editii ale festivalului, intre anii 2001-2004, cand a castigat 3 din 4 titluri de Agentia Anului. Si, in ciuda faptului ca Green Pixel nu a mai inscris lucrari incepand cu editia 2005, recordul de 3 titluri Agentia Anului nu a fost depasit pana in prezent de nici o alta companie.

"Am ales sa incetam participarea la Internetics a doua zi dupa decernarea premiilor din 2004", motiveaza Marius Deak parasirea competitiei Internetics. "Fiind pe scena, in vacarmul de huiduieli specific romanesti de la acea editie, toata echipa Green Pixel a considerat ca nu e cazul sa se agite pentru asemenea 'recunoastere'".

Chiar daca agentia nu a inscris lucrari la ultimele 3 editii, clientii Green Pixel au smuls cateva premii festivalului participand cu lucrari in nume propriu. Acestia au castigat 7 premii si un numar mai mare de  nominalizari, inclusiv 3 premii cu un singur site. La Internetics 2007, clientii Green Pixel care au inscris lucrari au obtinut un numar de 4 premii si nominalizari in 7 categorii.

"Daca stiam ca aceasta ne-participare ne va baga intr-un fel de top, si in plus, pe pozitia N (nu foarte realista), poate participam si noi cu ceva" a incheiat Deak, cu un zambet.

iulian.toma[at]adplayers.ro


PUBLICITATE: