Scandal digital marca IAB Europe
Joi, 15 Martie 2007
Scandal digital marca IAB Europe

(AdPlayers.ro, Iulian Toma)

Într-un material video postat pe site-ul iabeurope.ws, alaturi de oficiali Interactive Advertising Bureau (IAB)  Europe, Google sau Microsoft, domnul Stan Faryna (foto), “CEO al IAB Romania”, potrivit IAB Europe, vorbeste la 26 ianuarie a.c. în calitate de  presedinte al biroului local IAB pe piata româneasca, fara ca cineva sa-l fi împuternicit sau numit.

Cu acelasi nume si, potrivit unor surse din piata, chiar personajul în viata, Stan Faryna este si editorialist al unui cotidian national din România în calitate de “Specialist în tehnologie, cetatean american si proprietar al HALO, o companie româneasca de tehnologie si design cu sediul în Bucuresti”. Oficialii Halo nu au putut fi contactati.

Conform unor surse din piata, vorbitorul s-ar fi folosit pur si simplu de calitatea de CEO al IAB România în beneficiul propriei companii, la una dintre cele mai mari oportunitati de networking din industria online.

Despre cum poate fi facuta o reprezentare la IAB Europe, Marius Pahomi, Business Development Director la Vodanet Media si reprezentant local la reuniunea Strategic Council - Interactive Advertising Bureau (IAB) Europe din 2005, explica pentru AdPlayers participarea lui de atunci: „În 2005 am vrut sa punem bazele înfiintarii IAB Romania. Firesc, am cerut sprijinul organizatiei mama IAB Europe. I-am scris personal lui Danny Meadows-Klue (CEO IAB Europe) pentru a ne ajuta în acest demers. Acesta m-a invitat la reuniunea Strategic Council - Interactive Advertising Bureau (IAB) Europe pentru a pune bazele înfiintarii IAB Romania si al aderarii la IAB Europe”.

Piata online din România a decis, la sfârsitul anului 2006, înfiintarea IAB Romania si numirea unui comitet director format din 9 persoane.

Prezentarea falsului CEO IAB România o puteti gasi, pe lânga cele ale unor ilustri participanti la unul din evenimentele IAB Europe,  la adresa  http://www.iabeurope.ws/leadershipcouncil2007


PUBLICITATE: