TRADITII ALE INVATAMANTULUI PUBLICITAR ROMANESC

( AdPlayers.ro , Marian Petcu, marian_petcu2003@yahoo.com )

Despre Autor ( Iulian Toma, iulian.toma@adplayers.ro )

Marian Petcu (foto), 45 ani, este cadru didactic - Conferentiar Universitar Doctor la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicãrii, Catedra de Antropologie Culturalã si Comunicare,  Universitatea din Bucuresti,  Doctor in Sociologie (studii doctorale la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Socialã), Specialist in Presa Scrisa (Studii Postuniversitare la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii) si licentiat in jurnalism la Universitatea dinn Bucuresti, Facultatea de Jurnalism.

Pe langa materialele publicate ca editorialist al revistei AdPlayers, Marian Petcu mai este autorul unor numeroase articole si studii din spatiul publicistic de profil: Jurnalism & Comunicare. Revista Românã de Stiinte ale Comunicãrii, (Universitatea din Bucuresti - Editura Tritonic) - "Agentiile de publicitatea din România - schitã istoricã ", "Relatiile publice - atestari românesti in revista", Revista Românã de Comunicare si Relatii Publice - "Presa scrisã româneascã- o lecturã sociologicã",  The Global Network. Communication and Society / Le Reseau Global. Communication et Societe en Europe de L’Est, revista de publicitate AdMaker. -" O istorie a publicitãtii românesti", coautor a numeroase studii colective romanesti si internationale si participant la numeroase studii si sesiuni de comunicare stiintifica din Romania si din lume.  

Publicitatea ca disciplina academica

Exista o gresita si larg raspândita opinie, potrivit careia publicitatea a devenit disciplina academica, în România, începând cu anii ce au urmat schimbarii de regim politic din decembrie 1989. Lucrurile stau, ca si în alte domenii, altfel decât par la prima vedere. Cu alte cuvinte putem vorbi de o istorie, chiar daca nu la fel de spectaculoasa ca cea din alte tari, a învatamântului de specialitate la noi.

Bunaoara, în planul de învatamânt al Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti, publicitatea a aparut ca disciplina înca din anul 1931. „Dl. Prof. Grigore L. Trancu - Iasi a introdus în materia Domniei Sale un studiu nou, o materie de actualitate indiscutabila si anume: PUBLICITATEA. Începe, astfel, lupta de a inspira tineretului nostru comercial dragostea si curajul pentru profesiunea comerciala, întarind credinta în roadele acestei minunate profesiuni libere” se arata într-un volum consacrat activitatii prof. Trancu - Iasi. (vezi nota de subsol 1).

1931: Seminarul de „Corespondenta Comerciala Româna”

De fapt, în anul 1931 a fost initiat Seminarul de „Corespondenta Comerciala Româna”, în cadrul acestuia fiind predata, îndeosebi „arta scrisului comercial” (vezi nota de subsol 2). Apoi, în ciclul II teoretic „o atentie deosebita s-a acordat problemei contactului cu publicul, s-a vorbit despre follow-up-system, mail order, corespondenta cu privire la vânzare (…) s-a acordat o deosebita atentie reclamei, publicitatii, afisajului, agentiilor de afisaj, tehnicei în publicitate, brosura, catalogul, prospectul, scopul reclamei, procedeele moderne de a face reclama, probleme de drept în legatura cu reclama, sugestia psihologica”. (vezi nota de subsol 3).

A urmat seminarul – „studentii care vor sa se specializeze în publicitate, afise, propaganda, reclama, urmeaza seminarul cu D-l. V. A. Marinescu dela oficiul national de turism. Fiecare student are o mapa de lucrari în care se trec toate aplicatiunile facute la seminariile de specialitati”. (vezi nota de subsol 4). Cât priveste bibliografia de specialitate, studentii aveau acces la numeroase lucrari în limbile franceza, engleza si germana, inclusiv volumul „Reclama si Propaganda”, de Ioan Roceric. Amintim, în acest context, ca profesorul Grigore L. Trancu – Iasi (1873 – 1940) s-a nascut într-o familie de negustori din Tîrgu Frumos. A studiat comertul si dreptul, profesând ca avocat, functionar al Bancii Nationale (Iasi), profesor la Academia Comerciala din Bucuresti; deputat, ministru al muncii, autor al mai multor lucrari de specialitate, între care „Relatiunile administratiilor publice cu publicul” (1934).

" o încetatenire vrednica a publicitatii în învatamântul universitar."

Pentru învatamântul publicitar pleda, într-o revista de specialitate, si Virgil Molin, la 1933: „… în alte tari presa de specialitate este extrem de desvoltata. Se tin cursuri în toata regula, iar centrele de învatamânt comercial, ba chiar si unele universitati au consacrat publicitatea la onoarea unei catedre, cu profesori universitari titulari, cu seminarii si cu examene de doctorat. Cu un cuvânt, existând o cariera a publicitatii (…) exista în consecinta si învatamântul profesional cuvenit si fireste posibilitatea de plasament în aceasta profesiune (…) În schimb care este situatia la noi? Pretutindeni se resimte nevoia publicitatii. Si în special în Capitala. Dar reclama dela noi se face în mod empiric, asa cum copiem pe altii, sau cum instinctul ne dicteaza (…) Nimeni nu practica o reclama stiintifica, conceputa si executata dupa anumite norme. Oameni de specialitate propriu zisi nu avem. Camerile de Comert nu cultiva publicitatea sub nici-un raport (…) În învatamântul comercial superior, publicitatea e un exoticum chiar pentru corpul profesoral. O singura exceptie! Si aceasta datorita numai omului: d-l Tancu - Iasi, profesor la Academia de Comert, a fortat lucrurile din dragoste si initiativa proprie si în cadrul cursurilor sale Corespondenta economica a facut o încetatenire vrednica a publicitatii în învatamântul universitar. Publicitatea româneasca de mâine îi va fi recunoscatoare. O singura Camera de Munca, aceea dela Craiova, a initiat de asemenea cursuri de publicitate pentru functionarul comercial de toate categoriile. Este un început bun. Dar noi asteptam un învatamânt profesional sistematic, pornit din initiativa oficialitatilor. Vremurile cer imperativ realizarea acestui deziderat”. (vezi nota de subsol 5).

Desigur, ca si în alte cazuri, pionierii învatamântului de specialitate au fost uitati. Nici profesorului Trancu - Iasi „publicitatea româneasca” de mai târziu nu i-a fost recunoscatoare, asa cum spera V. Molin, dar si Molin, cel mai entuziast promotor al ideii de profesionalizare a publicitatii, a ramas un necunoscut pentru generatiile ce au urmat. El s-a nascut în anul 1898, la Cârnecea (Caras Severin), a debutat ca ziarist în anul 1918 (la Opinca din Vârset- Iugoslavia); reporter la Nadejdea (1920, Timisoara), redactor la Tribuna Banatului (1921), editor al revistei Grafica Româna (începând cu anul 1923, Craiova), al Almanahului Graficei Române (timp de opt ani), colaborator al mai multor ziare si reviste (vezi nota de subsol 6). În anul 1930 a fondat, la Craiova, Sindicatul Presei din Oltenia, al carui secretar general a fost; a murit în anul 1968.

„Psihologia reclamei. Studii de psihologie economica”,

Peste numai doi ani, aparea lucrarea „Psihologia reclamei. Studii de psihologie economica”, realizata de Dimitrie Todoran (1908 – 1996), redactata pe baza unor cercetari încurajate de profesorul F. Stefanescu – Goanga, la Editura Institutului de Psihologie al Universitatii din Cluj (1935). (vezi nota de subsol 7).

Publicitatea devenise nu numai o disciplina universitara, ci si un important obiect de investigatie stiintifica, dupa cum s-a dovedit: „…reclama reprezinta una din cele mai întinse manifestari ale vietii economice moderne. Interesul ce i se acorda merge mâna în mâna cu progresul industriei si comertului (…) Exista deci o tehnica a reclamei care trebuie cunoscuta pentru ca reclama ce se face sa-si atinga scopul. Aceasta tehnica nu se poate dobândi decât pe baza cercetarii stiintifice a întregului proces psihic si social ce sta la baza determinarii actiunii umane într-un sens sau altul”.( vezi note subsol 8)

1938: "curs de reclama si publicitate, cursuri de vitrina, etalaj, luminometrie"

Se cunoaste faptul ca în perioada interbelica, aproape jumatate din agentiile de publicitate din România erau detinute de evrei. (vezi nota de subsol 9). Or începând cu anul 1938, pe fondul adoptarii legislatiei antievreiesti, o buna parte dintre acestia au fost înlaturati din profesie. În conditiile date se impunea initierea de scoli de publicitate care sa pregateasca noi profesionisti, motiv pentru care, în anul 1938, Camera de Comert decide sa organizeze „pe lânga scolile practice de comert din str. Arges (Bucuresti) cursuri de secretariat, birou comercial, corespondenta si conversatie comerciala româna, franceza si germana, curs de reclama si publicitate, cursuri de vitrina, etalaj, luminometrie ….”.(vezi nota de subsol 10).

Studiile durau între doua si opt semestre, fiind platite de cursanti. Cât priveste oportunitatea lor, „Cursul de Reclama si Publicitate este un curs existent în mai toate scoalele comerciale din Apus, reclama fiind un puternic mijloc de desvoltarea afacerilor comerciale si jucând un important rol în tehnica si organizarea comertului modern. Cursul se va bucura de o bogata documentare si va fi însotit de proectiuni si demonstratiuni”.(vezi note de subsol 11)

Ulterior, „prin grija Subsecretariatului de stat al Propagandei s-au eliminat toti evreii detinatori de mijloace de propaganda national-româneasca. În aceeasi ordine de idei Ministerul economiei nationale, cu concursul Camerei de comert si industrie Bucuresti, a înfiintat o scoala tehnica de publicitate, pentru formarea elementelor românesti, chemate a lua locul evreilor eliminati din aceasta categorie profesionala…”.(vezi nota de subsol 12).

Este posibil ca în conditiile razboiului, aceste scoli sa nu fi ajuns la „performantele” dorite de oficialitati.

1953: „necesitatea înfiintarii unei scoli practice de reclamă"

Problema învatamântului publicitar revine însa dupa razboi, fireste în alti termeni decât cei evocati. În anul 1953, spre exemplu, George Tudorica afirma ca „necesitatea înfiintarii unei scoli practice de reclama este mai mult decât evidenta. Cunostintele teoretice capatate în scolile comerciale de toate gradele, în cazul când în aceste scoli s-ar introduce si studiul reclamei, s-ar completa perfect cu cele practice obtinute la aceasta scoala”. (vezi nota de subsol 13). Mai mult decât atât, el sustinea fondarea unei astfel de structuri de pregatire pe lânga Camera de Comert din Bucuresti, dar si realizarea unui tratat de reclama, subventionarea revistelor de specialitate s.a.m.d.

Fondurile arhivistice ar putea contine informatii pretioase despre tema de fata, în special despre evolutia dezbaterilor privind formarea specialistilor, în perioada comunista.

1980: „Mai sus nu se va întelege necesitatea unui asemenea curs”

O tentativa de initiere a unor cursuri de publicitate avea sa se înregistreze în anul 1980. Decanul Facultatii de Ziaristica (Academia de Studii Social Politice), Nestor Ignat, dupa un stagiu de pregatire la universitati din S.U.A., a propus rectorului institutiei ca din anul universitar urmator sa se introduca în planul de învatamânt cursul de publicitate. „Mai sus nu se va întelege necesitatea unui asemenea curs” a fost raspunsul rectorului. (vezi nota de subsol 14).

1993: Curs de publicitate la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii

Abia în anul 1993 avea sa se deschida, la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (Universitatea din Bucuresti), un astfel de curs, pentru ca în anul 2006, publicitatea sa fie disciplina de studiu în numeroase facultati de stat si particulare.

NOTE DE SUBSOL

1.Un deceniu de activitate a D-lui Profesor Dr. Gr. L. Trancu-Iasi la Catedra de Contabilitate si Corespondenta Comerciala Româna, Academia de Înalte Studii Comerciale si Industriale din Bucuresti, Bucuresti, 1938, p. 8.

2. ibid.

3. op. cit., p. 13.

4. op. cit., p. 15.

5. Virgil Molin, „Învatamântul profesional. Cursuri de publicitate”, în Publicitatea. Revista de reclama moderna, anul III, nr. 9-14, 1933, p. 1.

6. Lucian Predescu, Enciclopedia României, Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucuresti, 1940, p. 564.

7. Lucrarea a fost republicata în editie anastatica de Editura Tritonic, în anul 2005.

8. Dimitrie Todoran, Psihologia reclamei. Studii de psihologie economica, Editura Institutului de Psihologie al Universitatii din Cluj, Cluj, 1935, p. 125.

9. Marian Petcu , O istorie ilustrata a publicitatii românesti, Tritonic, Bucuresti, 2002.

10. M. Matei, „Organizarea cursurilor libere comerciale”, în România, anul I, nr. 131, 10 octombrie 1938, p. 15.

11. ibid.

12. „Aplicarea interdictiilor din decretul-lege la starea juridica a evreilor”, în Timpul, anul V, nr. 1357, 17 februarie 1941, p. 3.

13. George Tudorica, Reclama. Importanta, evolutie, rezultate, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti, 1953, p. 6.

14. Marian Petcu, Jurnalist în România - istoria unei profesii, Comunicare.ro, Bucuresti, 2005, p. 180.

Mai mult despre autor

Autor sau coordonator al unora dintre cele mai importante lucrari de cercetare de profil din Romania postecembrista,  Marian Petcu a semnat lucrari precum Cenzura în spatiul cultural românesc (coordonator - Editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2005), Jurnalist în România - istoria unei profesii, Editura Comunicare.ro ( Bucuresti, 2005), O istorie ilustratã a publicitãtii românesti, Editura Tritonic (Bucuresti, 2002), Istoria presei române, antologie, Editura Tritonic, (Bucuresti, 2002), Sociologia mass media, Editura Dacia, (Cluj-Napoca, 2002) Tipologia presei românesti, Institutul European, (Iasi , 2000 prefata de prof. univ. dr. Ioan Dragan), Puterea si cultura. O istorie a cenzurii, Polirom, (Iasi, l999, prefata de prof. univ. dr. Mihai Coman ).

Petcu este Vicepresedinte al Asociatiei Române de Istoria Presei (2005), membru al unor organizatii precum Societatea Ziaristilor din România, l993, Organizatia Internationala a Jurnalistilor (Praga), l993, Uniunea Internationala a Presei Francofone (Paris), l995, Asociatia Sociologilor din România, 1997, Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare, Universitea din Bucuresti.

( Iulian Toma – iulian.toma@adplayers.ro )