"A fost o graba ciudata"- Serban Ciusca, Managing Director, ARBOmedia
TV, TVR
Marti, 01 Noiembrie 2005

A fost o graba ciudata- Serban Ciusca, Managing Director, ARBOmedia( AdPlayers.ro ) “A fost o graba ciudata” a declarat pentru AdPlayers, Serban Ciusca, Managing Director, ARBOmedia, referindu-se la timpul in care a fost desemnat castigatorul licitatiei TVR pentru administrarea spatiului de publicitate al celor patru canale publice pentru urmatorii trei ani.

“Intentionam sa contestam acest rezultat, solicitand comisiei de evaluare a ofertelor sa dezvaluie modul in care s-a efectuat punctarea si suntem increzatori ca licitatia se va finaliza in acelasi spirit de profesionalism si corectitudine in care a inceput” mai afirma oficialii ARBOmedia si intr-un comunicat de presa.

ARBOmedia gestioneaza spatiul de publicitate al TVR din noiembrie 1999. Compania  functioneaza pe piata romaneasca din 1995, ca filiala a celei mai mari regii de publicitate multimedia independente din Europa, cotata la Bursa din Frankfurt si reprezentata in 7 tari europene (Germania - sediul central, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia, Spania si Turcia).

“Oferta noastra (cea mai mare ca volum) – 850 pag; cu ceilalti la un loc probabil aveau de citit aproximativ 2.000 pag.” sustine Serban Ciusca. Potrivit executivului ARBOmedia, miercuri (26 octombrie) televiziunea publica nu deschisesera oferta ARBOmedia: “Avem Proces Verbal din ziua de Mirecuri cand ne-au chemat la o prezentare inaintea deschiderii ofertei, in care recunosc ca n-au deschis oferta” spune Ciusca. “Apoi Vineri (la 2 zile distanta) au anuntat castigatorul” conchide el.

“Suntem mandri de a fi reusit sa propunem TVR o oferta care este demna de oricare din televiziunile din Europa” spun oficialii ARBOmedia. In viziunea regiei, licitatia publica organizata de TVR privind serviciile de gestionare si vanzare a spatiului publicitar pe baza de comision a constituit pentru regia de vanzari un prilej de a implica toate cunostintele si experienta diviziei de televiziune a companiei.

Potrivit regiei, pricipalele atuuri pe care ARBOmedia le-a prezentat in cadrul licitatiei sunt Know-how european (companie multinationala prezenta in 7 tari, cotata la bursa din Frankfurt), experienta cu statiile publice de televiziune (in Cehia, regia sustine ca dupa 15 ani de colaborare cu statia publica, luna trecuta ARBOmedia a castigat inca o licitatie, prelungind astfel colaborarea cu inca 5 ani).

La exeprienta internationala, ARBOmedia mai adauga si experienta a 10 ani de prezenta pe piata romaneasca, portofoliu multimedia  (TV, Presa scrisa - centrala si locala, internet, radio) - in total peste 200 vehicule media

Cu o cifra de afaceri estimata, pentru anul in curs, la peste 20 de milioane de EUR si experienta in gestionarea unui portofoliu multimedia dar si a unei statii generaliste, regia de vanzari mai vorbeste si de experienta si contacte cu toate categoriile de clienti.

“Salutam faptul ca a fost intocmit un caiet de sarcini care a permis accesul tuturor regiilor de media de pe piata, stabilind limite minime de acces - 1 an vechime si 1 milion de EURO cifra de afaceri” se mai adauga in acelasi comunicat de presa.

Totalul de 100 de puncte de atins, sustine ARBOmedia,  oferea 50 de puncte pentru oferta financiara si 50 de puncte pentru cea tehnica.

“Am luat asadar act ca avem cea mai buna oferta financiara, la distanta considerabila de urmatorul candidat clasat. Am fost apoi aspru depunctati la oferta tehnica, obtinand aproximativ jumatate din nivelul castigatorului. In acest mod, scorul final raportat la cele 100 puncte, ne-a clasat cu 0.6 puncte mai putin decat castigatorul”

Printre cerintele ofertei tehnice, ARBOmedia mentioneaza si o parte din criteriile ofertei tehnice: business plan-ul intregii activitati (inclusiv activitatea non TVR),  sistem de lucru, proceduri, relatii de raportare, control, echipa, pregatire, performante in cariera, softuri de gestiune si vanzare, softuri de research si capacitatea utilizarii lor, performante anterioare si recunoastere in domeniul vanzarii spatiului publicitar TV si dotare tehnica, patrimoniu, mijloace fixe, etc

“Privind aceste criterii, standardul ARBOmedia este bine cunoscut pe piata de media si publicitate, de aici si nedumerirea noastra” argumenteaza regia de vanzari formularea intentiei de a contesta licitatia TVR.

( Iulian Toma, info@adplayers.ro )


PUBLICITATE: